Luni, 06 Ianuarie 2025, ora 08:28
3487 citiri
Crimă urmată de sinucidere, în Gualdo Tadino, provincia Perugia. Cadavrele cuplului, Eliza Stefania Peru, de 30 de ani, și Daniele Bordicchia, de 39 de ani, au fost găsite într-o locuință din Gaifana, în această dimineață.
S-au tras două focuri de armă în locuința din Gaifana. Conform informațiilor obținute până acum în cadrul anchetei, cele două focuri au fost trase cu o armă Glock, de calibru 9 mm, de către Daniele Bordicchia, un localnic de 39 de ani, angajat ca agent de pază la o firmă privată.
Acesta ar fi împușcat-o mai întâi pe soția sa, Stefania Feru, o femeie de 30 de ani, lucrătoare socială la Serafico din Assisi, un institut care se ocupă cu asistența copiilor cu dizabilități, pentru ca apoi să se sinucidă cu aceeași armă.
Cei doi s-au căsătorit în mai, iar în octombrie se întorseseră din luna de miere din Egipt.
Stefania Feru era așteptată la Serafico în dimineața zilei de duminică, dar nu s-a prezentat. „Lucra cu copiii și era foarte bună. Suntem șocați”, a declarat pentru ANSA Francesca di Maolo, președinta Serafico, conform raninews.it
Crima și suicidul ar putea fi avut loc sâmbătă seară, când în casa familiei, unde locuia și sora bărbatului. Chiar sora, întorcându-se acasă seara, ar fi observat poarta locuinței ușor deschisă, dar nu a acordat o atenție deosebită acestui detaliu.
Se pare că mama bărbatului a dat alarma în această dimineață. După ce a încercat să-l sune pe fiul ei la telefon și nu a primit niciun răspuns, a ajuns la locuință, unde locuia și sora decedatului, și i-a găsit pe cei doi soți fără viață. Corpul femeii a fost găsit în livingul apartamentului, iar cel al bărbatului în dormitor. La fața locului se aflau și medicul legist, precum și magistratul.
De asemenea, a ajuns la fața locului și primarul din Gualdo Tadino, Massimiliano Presciutti, care a întâlnit părinții lui Bordicchia și s-a asigurat că beneficiază de asistență medicală. „O tragedie care nu a dat semne premonitorii. Suntem îndurerați”, a spus primarul.
Ți-a plăcut articolul?
Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent
Articol preluat de pe: Actualitate Ziare.com