Marti, 21 Ianuarie 2025, ora 09:29
487 citiri
Un puternic incendiu s-a produs, marţi dimineaţa, 21 ianuarie, la o clădire din Slatina, iar focul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 10.000 de metri pătraţi. Pompierii intervin cu şapte autospeciale pentru stingerea flăcărilor.
La acest moment, au fost suplimentate forţele de intervenţie.
Pompierii au suplimentat mijloacele de intervenţie, iar la locul incendiului au mai sosit două autospeciale de stingere şi un punct de comandă mobil, din cadrul ISU Olt.
De asemenea, în sprijinul serviciilor profesioniste acţionează o autospecială de stingere şi o autospecială pentru intervenţie la înălţime din cadrul Serviciului Privat Rivergate Fire.
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt au anunţat că pompierii au fost solicitaţi să intervină la un incendiu produs la o clădire din Slatina, de pe strada Piteşti.
”Incendiul se manifestă pe aproximativ 10.000 de metri pătraţi, cu flacără şi degajări mari de fum. La locul evenimentului acţionează patru autospeciale de stingere, o autospecială pentru victime multiple, o autospecială pentru descarcerare, un echipaj SMURD şi o autospecială pentru intervenţie la înălţime. Nu sunt anunţate victime”, au transmis reprezentanţii ISU Olt.
[embedded content]
Este vorba de o clădire mixtă, care are birouri şi camere pentru muncitori.
[embedded content]
De asemenea, a fost transmis mesaj RO-ALERT pentru populaţia din zona în care se manifestă incendiul.
Ți-a plăcut articolul?
Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent
Articol preluat de pe: Actualitate Ziare.com