„Fasciștii români” au sărit pe tema jafului artefactelor dacice, avertizează un consilier CNSAS. „Lumea vrea victime”

Duminica, 26 Ianuarie 2025, ora 10:11

1148 citiri

Piese din tezaurul dacic furate de la Muzeul din Drents. FOTO/ Arthur Brand (art detective)

Tagul “audio” nu este suportat de browser-ul tău.

Furtul unor artefacte prețioase, expuse la un muzeu din Țările de Jos, a încins extrema dreaptă din România și relansează teme antioccidentale, avertizează istoricul Mihai Demetriade sâmbătă, 25 ianuarie. Cercetătorul de la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității spune că ipoteza conform căreia jaful ar fi fost orchestrat de Rusia nu poate fi exclusă.

Demetriade arată către faptul că duminică ar fi fost ultima zi a expoziției, după 7 luni în care artefactele s-au aflat la Muzeul Drents din Țările de Jos. Istoricul arată că evenimentul se petrece într-un context politic greu pentru România.

„Nu ai cum, dat fiind contextul, să nu te gândești la momentul anume în care s-a produs jaful de la Muzeul Drents. Suntem la finalul perioadei expoziționale, începută în 7 iulie 2024, Ultima zi expozițională era mâine, 26 ianuarie 2025. Jaful nu s-a produs 7 luni de zile și are loc în penultima zi. Evenimentul pică cum nu se poate mai straniu, dată fiind situația din România. Postarea pe FB a Ministerului Culturii și a Muzeului Național de Istorie a României, care a anunțat tragedia, are deja o sumă de comentarii pline de violență, radicalizate și conspiraționiste”, arată cercetătorul într-o postare pe Facebook.

Acesta spune că ipoteza conform căreia Rusia ar fi acționat printr-un intermediar pentru acest jaf pare exagerată, dar nu ar trebui desconsiderată din start.

„Spun “pică” nu întâmplător… pentru că m-am gândit: dacă serviciile secrete ruse au organizat, prin proxy, (cum se face, altminteri), toată povestea asta? Pare implauzibil? Pare exagerat? Pare disproporționat? Pare de-a dreptul straniu? Mai gândiți-vă. Este obligatoriu să judeci problema și în termenii ăștia. Obligatoriu”,a continuat Demetriade.

La nivelul percepției publice, există un grad mare de violență în discurs. După declarațiile autorităților, comentariile de pe Facebook arată că au apărut conspirații cu privire la o presupusă implicare a Olandei sau la prea puține măsuri de siguranță.

„Evenimentul reprezintă o lovitură îngrijorătoare dată situației interne, apăsând exact pe butoanele sensibile: lumea vrea victime, vrea crucificarea Muzeului Național de Istorie și a M.C. (apropos, expoziția este o performanță extraordinară a României, prin echipa MNIR), deja vede Guvernul ca principal vinovat pentru transferul exponatelor în străinătate (ca și cum expozițiile internaționale se fac cu fotografii sau imitații), vede Olanda drept complice a hoților sau jaful ca preț pentru Schengen șamd.

S-au activat și se vor activa în următoarele zile o bună parte din temele antioccidentale, conspiraționiste sau izolaționiste ca efect direct al tragediei de azi. Suntem obligați să ne gândim la toate scenariile”, mai scrie cercetătorul de la CNSAS.

Ulterior, Demetriade a revenit asupra mesajului, după ce liderul AUR, George Simion, a acuzat „un atac direct la adresa istoriei și identității noastre naționale”.

„Deja fasciștii români au instrumentat subiectul, îndemnând la destabilizare internă. Simion numește furtul “un atac direct la adresa istoriei și identității noastre naționale”, mințind scandalos prin afirmația că artefactele ar fi fost “plimbate prin lume, fără măsuri adecvate de protecție”… Omul apasă exact butoanele necesare”, a încheiat Demetriade.

Ți-a plăcut articolul?

Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent

Furt din Tezaurul dacic într-un muzeu din Olanda

Articol preluat de pe: Actualitate Ziare.com

EkoNews