Vineri, 14 Februarie 2025, ora 10:10
3202 citiri
Cătălin Zisu este unul dintre cei mai importanţi comandanţi din structurile Armatei române, ocupându-se de Logistica MApN. Gradul de general i-a fost acordat la 37 de ani, fiind cel mai tânăr general din armata română.
În 2006, a obţinut titlul de doctor graţie generalului Gabriel Oprea, iar preşedintele de atunci, Traian Băsescu, i-a conferit şi a doua stea de general în 2007. A treia stea a primit-o în 2011.
În august 2012, după ce a devenit premierul României, Victor Ponta l-a numit, prin decizie, pe generalul locotenent Cătălin Ştefăniţă Zisu în funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale.
Numele lui a apărut în mai multe afaceri, începând cu anii 90, și mereu a activat pe lângă politicieni și oameni de afaceri. Printre altele, Cătălin Zisu a fost acuzat că ar fi controlat din umbră clubul Steaua și că ar fi dirijat licitațiile de închiriere a stadionului Ghencea, constituirea societății pe acțiuni SC FC Steaua SA ori schimbul de terenuri dintre Gigi Becali și MApN.
Zisu a fost acuzat de patronul FCSB, Gigi Becali, că s-ar fi aflat în spatele interzicerii echipei sale de a juca cu rivala Dinamo pe stadionul Ghencea în vara anului 2023.
„Zisu ăsta are el ceva, s-a făcut mare milionar, stă ascuns, dar e mare milionar. Dar poate trimite şi DNA-ul un control să vadă ce s-a întâmplat cu logistica Armatei, să vedem unde sunt miliardele, nenea Zisu. Toţi care s-au luat cu mine, toţi au căzut în belele. O să vedeţi. Toţi care îmi fac mie rele, toţi o să treacă numai prin belele”, a declarat Gigi Becali, potrivit GSP.
Potrivit G4media.ro, generalul Zisu este un apropiat al generalilor Nicolae Ciucă, fost șef al Armatei Române, și al șefului SPP, generalul Lucian Pahonțu. De altfel, generalul Ciucă apare la braț cu generalul Zisu în fotografii surprinse de paparazzi în octombrie 2024.
Ți-a plăcut articolul?
Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent
Articol preluat de pe: Actualitate Ziare.com