Răzvan Lucescu o laudă pe FCSB după ce campioana Greciei a pierdut la București: ‘Au meritat calificarea. Sper să câștige trofeul’

Răzvan Lucescu, antrenorul echipei PAOK Salonic, a recunoscut că FCSB a fost mai bună în play-off-ul Europa League, iar calificarea bucureştenilor în optimi este meritată. Antrenorul a declarat că își dorește ca românii să câștige trofeul, astfel va fi mai liniștit pentru că a fost învins de cea mai bună echipă din competiție.

„E o concluzie simplă. Steaua a meritat calificarea. Nu ne-am ridicat la nivelul de personalitate pe care ei l-au arătat. Eu spun Steaua pentru că pentru mine este Steaua. La dueluri şi intensitata, au fost mai bine pregătiţi pentru noi. Poate că ne-a afectat rezultat de la Salonic, poate că a creat o nesiguranţă în rândul nostru şi nefiind convinşi de victorie.

Una peste alta, sunt două meciuri, există momente care decid ceea ce se întâmplă, în rezultat. Toate au mers în favoarea Stelei. Aşa cum ţi-am zis, Steaua a meritat calificarea. Mie mi-a plăcut foarte mult ce a văzut, mi-a plăcut agresivitatea, determinarea.

Ca să câştigi meciuri, trebuie să câştigi dueluri. Au câştigat multe dueluri. Noi am venit puţin cu capetele plecate. Deja suntem obisşnuiţi cu astfel de stadioane pline.

Sper ca FCSB să câștige și trofeul”, a spus Răzvan Lucescu la digisport.ro.

Echipa PAOK Salonic a pierdut joi seara, la Bucureşti, scor 0-2, meciul cu FCSB şi a ratat calificarea în optimile Ligii Europa.

Articol preluat de pe: Stiri pe Surse Sport

EkoNews