Avertisment pentru statul român: ‘Autoritățile să preia drepturile de autor asupra operei lui Constantin Brâncuși. Expiră în 2028’

Drepturile de autor ale operelor lui Constantin Brâncuși urmează să expire în 2028, avertizează deputatul PSD, Remus Lăpușan.

„De multe ori străinii acordă mai mult respect operelor marelui sculptor decât o facem noi, deși acestea reprezintă parte integrantă din identitatea noastră națională. Este timpul să schimbăm această situație.

Am propus ca Muzeul Național „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, înființat în 2015 de către PSD, să devină centrul unei colecții reprezentative a operelor artistului. Am solicitat ca toate muzeele din țară care dețin lucrări ale lui Brâncuși să contribuie la această inițiativă, donând lucrările către muzeul din Târgu Jiu, astfel încât să putem oferi publicului un punct de referință național pentru capodoperele marelui sculptor”, a declarat parlamentarul.

Moștenirea „Brâncuși”

„Un alt aspect important pe care l-am abordat este legat de drepturile de autor asupra operei lui Brâncuși. În prezent, reproducerea și utilizarea comercială a imaginii lucrărilor sale sunt restricționate de societatea VISARTA, ceea ce complică promovarea turistică a patrimoniului românesc. Drepturile de autor urmează să expire în 2028, dar cred că este nevoie de o implicare urgentă a autorităților pentru a prelua aceste drepturi și a facilita dezvoltarea unei strategii de marketing cultural, astfel încât operele lui Brâncuși să fie cunoscute și apreciate atât în țară, cât și în străinătate.

De asemenea, am subliniat importanța promovării moștenirii culturale a lui Brâncuși în rândul tinerilor. Am propus introducerea unor burse „Brâncuși” pentru studenți talentați, organizarea de tabere de creație și excursii tematice pentru elevi, astfel încât generațiile tinere să descopere și să ducă mai departe spiritul inovator al marelui sculptor.

Este datoria noastră, a tuturor, să protejăm, să promovăm și să valorizăm această moștenire culturală unică. Operele lui Constantin Brâncuși sunt mai mult decât simple lucrări de artă – sunt expresia sufletului românesc”, a mai avertizat acesta.

Ce spune ministrul Culturii

Ministrul Culturii, Natalia Intotero, a declarat, miercuri,19 februarie, la Târgu Jiu, de Ziua Naţională Constantin Brâncuşi, că au fost demarate proiecte pentru punerea în valoare a operelor sculptorului, însă există şi proiecte blocate.

“Este prima dată când sărbătorim ziua de naştere a românului care a schimbat lumea, Constantin Brâncuşi, în această bucurie şi, în egală măsură, cu o responsabilitate pentru anul ce urmează, când marcăm 150 de ani de la naşterea lui Constantin Brâncuşi, de aceea există unele proiecte care au fost demarate pentru investiţii, au fost demarate, dar au fost şi blocate (…), există şi posibilitatea de finanţare pentru ceea ce înseamnă Muzeul Constantin Brâncuşi prin acel acord cadru ce s-a semnat în anul 2024 între Ministerul Finanţelor, Ministerul Culturi. În momentul de faţă, suntem pe finalul procesului legislativ, astfel încât acest muzeu să beneficieze de o sumă de investiţii undeva până în maxim şapte milioane de euro, vorbim de o sumă netă (…) Este de datoria noastră ca anul 2026 să fie un an memorabil pentru judeţul Gorj, pentru Târgu Jiu”, a precizat, într-o conferinţă de presă, ministrul Natalia Intotero, conform Agerpres.

Ministrul Culturii a menţionat şi posibilitatea achiziţionării de către stat a operei Cuminţenia Pământului

“Ne gândim în fiecare zi şi sperăm să identificăm şi modalitatea legală, şi surse de finanţare. Ne gândim în fiecare zi şi, credeţi-mă, chiar am avut discuţii cu autorităţile locale. Sperăm să se realizeze. Unde credeţi că este cel mai potrivit loc pentru ea? Acasă, aici, în judeţul Gorj. Problema este de bani şi de circuitul juridic”, a arătat Intotero.

Pe parcursul zilei, ministrul Culturii a fost şi la Hobiţa, unde a vizitat casa muzeu “Constantin Brâncuşi”, dar şi la Muzeul “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu şi a vizitat, totodată, şi operele care compun Ansamblul Calea Eroilor.

Natalia Intotero a menţionat că în această vară, atunci când în comuna natală a sculptorului Constantin Brâncuşi, Peştişani, vor avea loc mai multe evenimente culturale, va invita aici şi Comisia Naţională a Reprezentanţilor pentru Monumentele Istorice, deoarece la faţa locului se vor putea identifica mai multe soluţii prin care operele lui Constantin Brâncuşi să fie puse şi mai bine în valoare, făcând referire şi la casa moştenită de sora sculptorului de la părinţii acestora.

În ceea ce priveşte intervenţiile pentru întreţinerea operelor aflate la Târgu Jiu, ea a explicat că aceste investiţii se derulează prin intermediul Institutului Naţional al Patrimoniului (INP).

Managerul INP, Oana Zaharia, a explicat că în ultimii ani a fost lansată de mai multe ori procedura de proiectare, însă nu s-a înscris nimeni.

“INP a elaborat documentaţia pentru conservarea componentei artistice a Ansamblului Monumental, însă în ultimii doi ani am lansat procedura de trei sau patru ori şi nu am avut ofertanţi la niciunul dintre aceste apeluri, am revizuit documentaţia, de două ori chiar, şi acum suntem în poziţia în care luăm în considerare pentru anul acesta lansarea unui concurs de soluţii internaţional pentru intervenţia de conservare a componentei artistice. Consider că este foarte important să existe lucrări de mentenanţă cu caracter regulat care sunt absolut necesare pentru întreţinerea, conservarea, punerea în valoare a operei marelui sculptor (…) La proiectare nu am avut ofertanţi. Ulterior proiectării, există intervenţia lucrării”, a spus Oana Zaharia.

Şefa INP a mai explicat că, pentru a se putea organiza o licitaţie, trebuie să existe filă de buget.

“Noi sperăm ca în această săptămână să primim fila de buget de la Ministerul Finanţelor, să avem o discuţie cu colegii de la toate instituţiile subordonate şi să facem repartiţia bugetară. Ulterior, după ce fiecare instituţie subordonată va avea această filă bugetară, automat că pot să înceapă demersurile”, a completat ministrul Culturii.

Ea a fost întrebată despre faptul că prin Poarta Sărutului există infiltraţii de apă şi când vor avea loc lucrările de remediere

“Categoric că este o lucrare de urgenţă, dar pentru ca această lucrare să poată să fie realizată, este important să încurajăm firme care au această pregătire să participe la partea de proiectare şi ulterior la partea de realizare. (…) Faptul că nu au fost firme care să participe la licitaţie înseamnă că există o problemă, fie că vorbim de lipsa specialiştilor, fie că sunt alte speţe, motiv pentru care colegii de la INP au spus că ‘hai să încercăm ca, de această dată, pe lângă lansarea solicitării către firmele cu expertiză în domeniu de la nivel naţional, să ieşim şi cu o licitaţie la nivel internaţional'”, a răspuns ministrul Natalia Intotero.

Pe parcursul zilei, la Târgu Jiu şi la Peştişani au avut loc mai multe evenimente culturale care au marcat împlinirea a 149 de ani de la naşterea sculptorului Constantin Brâncuşi.

Au fost organizate expoziţii, momente cultural-artistice, iar ziua s-a încheiat cu un concert al trupei Iris, împreună cu soprana Felicia Filip, pe Calea Eroilor din Târgu Jiu.

Articol preluat de pe: Stiri pe Surse Politica

EkoNews