Marko Dugandzic, prezentat la noua echipă. Unde a ales să joace atacantul dorit de FCSB și Petrolul

Marko Dugandzic a fost prezentat de FC Seoul, echipă unde a decis să joace după despărțirea de Al-Tai. Atacantul era liber de contract din luna ianuarie. A fost dorit de Adrian Mutu și Gigi Becali, dar a preferat să rămână în străinătate.

După prezentarea oficială, Dugandzic a făcut primele declarații.

„Sunt foarte fericit că sunt aici. Abia aștept să cunosc echipa, staff-ul, fanii și să joc la această echipă. Înainte să vin, m-am documentat despre FC Seoul. Îmi plac fanii, stadionul, orașul, iar culoarea mea preferată este roșu. Marele obiectiv din acest sezon este titlul. Îmi place fotbalul din copilărie, am urmărit fiecare campionat, iar atunci când eram mai tânăr FC Seul era una dintre cele mai mari echipe din Asia.

Nu-mi place să vorbesc foarte mult despre mine, dar mă descriu ca un clasic număr 9, înalt, cu o lovitură bună de cap. Am jucat alături de Nana Boateng, care acum e la Jeonbuk, dar și împotriva lui Andrea Compagno, care e tot la Jeonbuk. Pe ei doi îi știu din campionat”, a spus Marko Dugandzic.

Atacantul a fost golgheterul Superligii în sezonul 2022/2023, cu 22 de reușite. Are în palmares un titlu de campion, câștigat alături de CFR Cluj, în sezonul 2021/2022.

Articol preluat de pe: Stiri pe Surse Sport

EkoNews