Fostul acționar al lui Dinamo a pimit vești bune. Înalta Curte de Casație și Justiție a anulat mandatul european de arestare emis pe numele său în anul 2019. Judecătorii au considerat că Dragoș Săvulescu și-a ispășit pedeapsa (într-unul dintre dosarele fostului primar Radu Mazăre) în Italia.
Omul de afaceri fusese condamnat în 2019 în dosarul retrocedării plajelor din Mamaia. Printre cei implicați în dosar s-au numărat fostul primar al Constanței Radu Mazăre, Cristi Borcea, fostul acționar al clubului Dinamo, și fostul președinte al Consiliului Județean Constanța Nicușor Constantin.
Săvulescu fusese condamnat la 5 ani și 6 luni de închisoare. A fost dat în urmărire generală în 2019, după ce nu s-a predat autorităților ci a plecat din țară. S-a stabilit în Italia, după ce a fost și în Grecia.
„Respinge, ca nefondata, contestatia formulata de Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie – Directia Nationala Anticoruptie impotriva sentintei penale nr. 242/F din data de 13 decembrie 2024 pronuntate de Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a II-a penala, in dosarul nr. 7083/2/2023 (3803/2024).
Cheltuielile ocazionate cu solutionarea contestatiei formulate de Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie – Directia Nationala Anticoruptie raman in sarcina statului.
Definitiva. Pronuntata in sedinta publica, astazi, 26 februarie 2025”, se arată în decizia ICCJ.
Curtea de Apel a emis în 2019 un mandat european de arestare. În anul 2020, fostul acționar de la Dinamo s-a predat la Napoli. A fost lăsat în libertate pe timpul judecării cererii de extrădare în România. Italienii au respins cererea de extrădare și au decis să schimbe pedeapsa cu executare de 5 ani și 6 luni în doi 2 ani și 5 luni cu suspendare.
Articol preluat de pe: Stiri pe Surse Social