Guacamole – Pate de avocado, delicios si foarte racoritor

1. Tăiem avocado pe lungime și îndepărtăm sâmburele. Scobim pulpa cu o lingură de lemn (ca să nu se oxideze!), o punem într-un bol ceva mai adânc, de preferință de sticlă și o pasăm.

2. Spălăm roșia, o tăiem cubulețe mici și o adăugăm la pasta de avocado.

3. Adăugăm uleiul de măsline și amestecăm cu grijă ca să rămână întregi bucățelele de roșie (pentru aspect).

4. Adăugăm apoi zeama de la o jumătate de lămâie, cam 2-3 linguri, usturoiul pisat și sare după gust.

5. Amestecăm cu grijă toate ingredientele. Servim pateul de avocado, pe felii de pâine prăjită.

Poftă bună!

1

Folosiți de preferință, ustensile din lemn pentru a împiedica avovado să se oxideze.

2

Dacă avocado este tare, puteți să-l lăsați 2-3 zile, la temperatura camerei și se mai coace.

3

Pateul este gustos atunci când este făcut proaspăt, dar este bun și a doua zi.

4

La servit puteți presăra puțin piper măcinat, dacă vă place.

Articol preluat de pe: Bucataras - Food & Travel

EkoNews