Două treimi din UAT-uri din Alba au asistenţi medicali comunitari

Două treimi dintre unităţile administrativ-teritoriale din Alba, respectiv 52 din cele 78 de municipii, oraşe şi comune, dispun de asistenţă medicală comunitară, iar în cinci sunt şi mediatori sanitari pentru romi.

În prezent, reţeaua de asistenţi medicali comunitari din judeţul Alba acoperă 52 de unităţi administrativ-teritoriale, din care 10 oraşe şi 42 de comune, numărul total al asistenţilor medical comunitari fiind de 69, a precizat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Alba, Ioana Presecan.

În mediul urban, excepţie face oraşul Baia de Arieş, din Munţii Apuseni. În schimb, în municipiile Alba Iulia şi Aiud sunt câte patru asistenţi medicali comunitari, în municipiul Sebeş şi în oraşul Cugir câte trei, iar în municipiul Blaj şi în oraşul Câmpeni, câte doi.

În mediul rural, sunt câte doi asistenţi medicali comunitari în comunele Cetatea de Baltă, Sălciua şi Vidra.

În ceea ce priveşte mediatorii sanitari pentru romi, aceştia funcţionează în Alba Iulia, Câmpeni, Cugir, Cergău şi Roşia Montană.

Asistenţii medicali comunitari sunt angajaţi ai unităţilor administrativ-teritoriale, iar coordonarea tehnică şi cheltuielile cu personalul revine DSP. Există şi primării care asigură cheltuielile de personal, respectiv în comunele Mihalţ, Ponor, Mogoş, Şugag, Cut, Săsciori şi parţial în oraşul Cugir.

La recomandarea medicilor de familie/specialişti, asistentul medical comunitar desfăşoară activităţi de monitorizare a stării de sănătate a bolnavilor cronici – supravegherea bolnavului de tuberculoză, a bolnavului cardiovascular, cu diabet zaharat, neoplasm, a bolnavului psihic, a bolnavului cu HIV/SIDA – ITS sau cu boli degenerative neuro-musculare. De asemenea, are în responsabilitate şi prevenirea complicaţiilor bolnavilor imobilizaţi la pat, precum şi componenta de educaţie pentru sănătate a pacientului vârstnic.

Printre activităţile care intră în competenţa asistentului medical comunitar se numără monitorizarea tensiunii arteriale şi a pulsului, măsurarea saturaţiei de oxigen, a glicemiei, îngrijirea plăgilor, supravegherea tratamentului la domiciliul vârstnicului, administrarea de tratamente, în limita competenţelor profesionale, conform prescripţiei medicului de familie sau a medicului specialist, cu respectarea procedurii de manipulare a deşeurilor medicale. Totodată, ţine evidenţa administrării manevrelor terapeutice şi desfăşoară campanii de informare la nivelul comunităţii, cu mesaje specifice pentru persoanele vârstnice.

Articol preluat de pe: Stiri pe Surse Sanatate

EkoNews