FP vrea sa acorde dividende cu randament de 11%

EkoNews

Acţionarii Fondului Proprietatea sunt convocaţi, în data de 29 aprilie, cu propunerea repartizării unui dividend de 0,0409 lei, echivalentul unui randament brut de 11,5%, după cum reiese din raportul emis de către companie şi publicat vineri pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Distribuţia de dividende este condiţionată de aprobarea acoperirii parţiale, cu suma de 689,4 milioane lei, din diverse elemente ale rezultatului reportat, a rezervelor negative în cuantum de 774,7 milioane lei, înregistrate în 2024, din anularea acţiunilor proprii achiziţionate în cursul anului 2023.

Data de înregistrare propusă, care defineşte persoanele care vor beneficia de dividende, este 28 mai, în timp ce data plăţii este 19 iunie.

Pentru luna februarie, Fondul Proprietatea a raportat o valoare a activului net de aproape 2,2 miliarde lei, ceea ce, faţă de evaluarea bursieră curentă a societăţii, de circa 1,3 miliarde lei, echivalează cu un discount de tranzacţionare de 40%.

Articol preluat de pe: Economie: Bursa Piata Capital

EkoNews