Nicolai Tangen a fost numit pentru al doilea mandat ca director general al Fondului suveran de investiții al Norvegiei, a anunțat marți Norges Bank Investment Management (NBIM), operatorul Fondului, citat de Reuters și Agerpres.
În vârstă de 58 de ani, Nicolai Tangen a devenit CEO al Fondului suveran al Norvegiei în septembrie 2020, pentru un mandat de cinci ani care poate fi reînnoit. El a declarat în noiembrie că va încerca să obțină un nou mandat pentru că simte că nu și-a încheiat încă activitatea.
‘Nicolai Tangen are o experiență ridicată, cu competențe deosebite pe segmentul gestionării investițiilor internaționale’, a afirmat guvernatorul Băncii Centrale a Norvegiei, Ida Wolden Bache.
Fondul suveran de investiții al Norvegiei este cel mai mare din lume, în condițiile în care deține active de aproximativ 1.800 miliarde de dolari. Instituția deține pe plan global participații în aproape 9.000 de companii, controlând 1,5% din toate acțiunile listate la nivel mondial, stabilind ritmul pentru multe probleme pe segmentul ESG (mediu, societate și guvernanță).
„Crearea avuției poporului norvegian este cea mai plină de recompense slujbă pe care am avut-o vreodată. Prin urmare apreciez profund reînnoirea încrederii și aștept cu nerăbdare perioada de cinci ani alături de colegii mei talentați”, a declarat Tangen.
Tangen a fost anterior directorul unei companii de investiții speculative și a avut un stil total diferit față de predecesorii săi, realizând un podcast cu șefi de companii, inclusiv cu directorul general al Tesla, Elon Musk. Ulterior, au existat divergențe între Tangen și Musk, conform înregistrării unei conversații între cei doi publicate în ianuarie.
Banca Centrală a Norvegiei, entitatea care gestionează fondul suveran, a investit aproximativ 70% din activele fondului în acțiuni, aproximativ 25% în instrumente cu venit fix și restul în imobiliare și infrastructuri din domeniul energiilor regenerabile.
Fondul suveran de investiții al Norvegiei a raportat un profit record în 2024, de 2.510 miliarde de coroane norvegiene (222 miliarde de dolari), în urma avansului acțiunilor companiilor din domeniul tehnologiei.
A fost al doilea an cu profituri anuale record, depășind nivelul de 2.200 miliarde de coroane norvegiene din 2023.
Articol preluat de pe: Hotnews Economie