Păgubiții Nordis susțin că opinia publică continuă să fie manipulată cu sprijinul autorităților. “Noi, investitori de bună credință, am fost escrocați de grupul Nordis” VIDEO

Luni, 24 Martie 2025, ora 10:31

635 citiri

Pagubuții Nordis acuză că autoritățile nu își fac treaba în dosar FOTO nordis.ro

Tagul “audio” nu este suportat de browser-ul tău.

Într-unul dintre cele mai răsunătoare scandaluri imobiliare din România, investitorii păgubiți de grupul Nordis protestează față de o rețea de complicități instituționale care, spun ei, a permis ca această fraudă să continue ani de zile.

Într-un comunicat transmis Ziare.com, comunitatea creditorilor Nordis lansează acuzații grave, indicând atât firmele din grupul Nordis, cât și autoritățile statului român, pe care le acuză de nepăsare și protejarea intereselor dezvoltatorului.

Investitorii afectați susțin că au fost înșelați de Nordis timp de cinci ani și că instituțiile statului au închis ochii la neregulile evidente. „Noi, investitori de bună credință, am fost escrocați de grupul Nordis, care a beneficiat de complicitatea și nepăsarea Instituțiilor Statului Român, sub acoperirea legilor strâmbe din România, sub privirea oarbă și judecata părtinitoare a Justiției Române”, declară un grup de creditori revoltați.

Aceștia denunță faptul că, deși escrocheria a fost demascată public, reprezentanții Nordis continuă să manipuleze investitorii prin comunicate false, apariții publice și declarații menite să ascundă adevărata amploare a fraudei.

Acuzații de complicitate

Una dintre cele mai controversate figuri în acest scandal este administratorul judiciar CITR, numit de judecătorul sindic, dar privit cu suspiciune de creditori. Aceștia consideră că CITR a acceptat creanțe „uluitoare” ale firmelor din grupul Nordis, ridicând semne de întrebare asupra imparțialității sale.

De asemenea, notarii publici sunt acuzați că au contribuit la legalizarea unor contracte și promisiuni abuzive, facilitând astfel escrocheria. „Deși prin validarea unor promisiuni abuzive și acte dezechilibrate, notarii au oferit legitimitate unei escrocherii imobiliare masive, Camera Notarilor Publici ignoră acuzațiile grave aduse de DIICOT cu privire la autentificările încheiate de aceștia”, spun investitorii.

Nici instanțele de judecată nu sunt scutite de critici, fiind acuzate că au devenit „apărătorii ilegalităților comise de Nordis”. Creditorii susțin că hotărârile instanțelor sunt părtinitoare și favorizează dezvoltatorul imobiliar.[embedded content]

Pasivitatea DNA și lipsa de reacție a autorităților

Direcția Națională Anticorupție (DNA) este acuzată că rămâne inertă în fața unor dovezi clare de corupție legate de acest caz. „DNA rămâne pasiv și orb în fața indiciilor clare de corupție”, acuză investitorii.

În același timp, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) refuză să verifice magistrații suspectați că au acționat cu rea-credință în procesele legate de Nordis. De asemenea, Parlamentul României nu a făcut niciun demers pentru a schimba legislația care ar putea preveni astfel de escrocherii.

Investitorii păgubiți nu renunță la luptă și promit să continue presiunile asupra autorităților până când drepturile lor vor fi respectate și vinovații vor fi trași la răspundere. „Glasul nostru nu va putea fi acoperit de cei responsabili de situația noastră sau de către complicii lor. Nu va fi acoperit de trecerea timpului, ci va fi din ce în ce mai puternic până ce toate drepturile noastre vor fi recăpătate, iar vinovații vor fi pedepsiți.”

Aceștia insistă asupra necesității unor reforme legislative și a reînființării unei comisii parlamentare de anchetă privind mafia imobiliară, pornind de la cazul Nordis. Cu toate acestea, până în prezent, Parlamentul României nu a oferit un răspuns la petițiile lor, deși termenele legale au fost depășite.

Ți-a plăcut articolul?

Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent

Articol preluat de pe: Actualitate Ziare.com

EkoNews