Duminica, 06 Aprilie 2025, ora 08:55
1362 citiri
Un magazin de bloc din Constanța a fost jefuit de doi indivizi sâmbătă, 5 aprilie, în jurul orei 18, au transmis polițiștii din municipiu. Cele două persoane, care purtau cagulă, au amenințat-o pe vânzătoare cu un pistol cu bile și au reușit să fugă cu toți banii din casa de marcat.
Jaful a avut loc la un magazin situat între bulevardul Ferdinand și strada Traian, conform Zilei de Constanța. Vânzătoarea spune că a fost amenințată cu o armă de două persoane, încă neidentificate.
Unii dintre martori spun că arma ar fi fost una cu bile.
„La data de 5 aprilie a.c., în jurul orei 18.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 1 Poliție au fost sesizați cu privire la faptul că două persoane necunoscute, purtând cagule, ar fi sustras o sumă de bani dintr-un magazin, prin amenințarea vânzătoarei cu un pistol cu bile.
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă. Cercetările în cauză au fost preluate de polițiștii din cadrul Serviciului Municipal de Investigații Criminale. Cercetarea la fața locului este în curs de desfășurare. Polițiștii continuă activitățile în vederea identificării persoanelor bănuite de comiterea faptei și luării măsurilor legale ce se impun”, au spus polițiștii, conform Observator News.
Ți-a plăcut articolul?
Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent
Articol preluat de pe: Actualitate Ziare.com