Președintele USR Elena Lasconi a afirmat, în cadrul podcastului „Vobitorincii”, că votul din Biroul Național al partidului, prin care i s-a retras sprijinul pentru președinție, a fost orchestrat de către Ionuț Moșteanu și Dominic Fritz, împreună cu Clotilde Armand. Lasconi a afirmat că va cere susținerea altor lideri din cadrul USR, „care nu-l suportă pe Nicușor”, ea menționându-l pe Cristian Ghinea.
„Ionuț Moșteanu și Dominic Fritz au orchestrat tot. USR a arătat azi că este mai rău decât PSD dintr-un anumit punct de vedere. Nu știu să se fi întâmplat așa ceva, poate în Africa, nu în Europa, ca un partid să se dezică de candidatul său în campania electorală”, a spus Elena Lasconi, referindu-se la modul în care au decurs discuțiile din conducerea partidului.
Printre alți susținători ai demersului celor doi, Lasconi i-a mai menționat pe Vlad Voiculescu și Stelian Ion, precum și pe Clotilde Armand.
„Clotilde a propus convocarea Biroului Național. Această doamnă se hrănește din ură. Nu știu ce-i în mintea ei (…) Pur și simplu nu mă înghite”, a comentat lidera USR.
„Moșteanu și Fritz mi-au spus că o să iasă urât”
Ea a relatat că Moșteanu și Fritz ar fi venit să se întâlnească cu ea, în cursul serii de marți, încercând să o convingă să se retragă. „Mi-au spus că noi trebuie să mai avem partid și după, că ce-o să zică lumea dacă nu intră Nicușor… Mi-au spus că o să iasă urât. Eu le-am spus că lupt pentru România”, a relatat Elena Lasconi.
Aceasta susține că avea indicii de mai multă vreme că unii membri ai conducerii USR au discutat cu Nicușor Dan, fără să o informeze, ea nominalizându-l pe Ionuț Moșteanu.
„Ionuț Moșteanu are mai degrabă atitudinea de bully, dar băieți de ăștia am mâncat pe pâine. Pentru mine, surpriza este Dominic, pe care eu l-am respectat, dar restul sunt o adunătură de oportuniști, pierzători ai alegerilor”, a spus Elena Lasconi adăugând că primarul Timișoare, Dominic Fritz, își dorește să preia șefia partidului.
Lasconi a invocat și faptul că militanți ai USR din teritoriu i-ar fi spus că liderii organizațiilor județene le spuneau să nu participe la acțiunile electorale ale sale, atunci când venea în campanie în respectivul județ.
În ce privește modul în care va fi soluționată criza, Elena Lasconi a spus că numai Congresul USR ar putea să o facă, însă cei pe care ea i-a numit „puciști” nu au timp să-l organizeze în timp util, pentru a o înlătura, iar ea nu-și dorește un congres pentru că presupune cheltuiei mari în plină campanie.
În schimb, ea intenționează să-și mobilizeze susținătorii din partid la ședința Comitetului Politic de peste două săptămâni, astfel încât să reușească să aibă acces la fondurile partidului pe durata campaniei electorale. Lasconi a spus că le va cere sprijinul inclusiv unor lideri ai partidului care nu s-au pronunțat la ședința Biroului Național de miercuri.
„Ghinea nu-l înghite deloc pe Nicușor”
„Știu că dl Ghinea nu-l înghite deloc pe Nicușor, sunt foarte mulți colegi care nu-l suportă. O să-i cer și lui Drulă, și lui Barna, celor care cred că este o mișcare proastă”, a afirmat Elena Lasconi, după care a precizat că nu va negocia cu cei care miercuri i-au retras susținerea.
Șefa USR susține că în continuare are șanse mari să câștige alegerile prezidențiale. „Partea pe care nu o știți este că în sondaje procentul de nehotărîți este de 40%, jumătate femei și jumătate tineri până în 35 de ani. Anul trecut, am fost votată de oameni care nu ar fi votat niciodată USR-ul.
Liderii USR au decis miercuri să îi retragă sprijinul acordat președintei formațiunii, Elena Lasconi, în alegerile prezidențiale din luna mai și să îl susțină în alegeri pe Nicușor Dan, invocând că altfel va exista un tur 2 George Simion-Victor Ponta. Elena Lasconi a anunțat va merge mai departe cu candidatura și a lansat mai multe atacuri la adresa celor care au votat pentru retragerea sprijinului, numindu-i „trădători oportuniști” și „loseri”.
Articol preluat de pe: Politic Hotnews