Regizorul James Toback, cineastul american care a semnat mai multe filme cunoscute și unul dintre primele nume vizate în scandalul #MeToo care a zguduit Hollywood în 2017, a fost obligat miercuri să plătească aproape 1,7 miliarde de dolari în urma unui proces pentru agresiune sexuală desfășurat la New York, anunță revista Variety.
Toback, acum în vârstă de 80 de ani, a fost acuzat că și-a folosit influența în industria filmului pentru a agresa sexual femei de-a lungul a patru decenii. 40 de femei au depus mărturie în cadrul procesului care a durat șapte zile, iar verdictul obținut este, potrivit avocaților acestora, cea mai mare despăgubire acordată într-un caz de agresiune sexuală din istoria statului New York.
„Cred că acest juriu a transmis un mesaj puternic și clar,” a declarat Brad Beckworth, unul dintre avocații reclamantelor, care a susținut în fața juraților că mișcarea #MeToo nu a mers suficient de departe. „Ne-am dorit ca vocea lor să fie auzită și să răsune în toată țara, pentru a le transmite celor din interiorul industriei și celor aflați în poziții de putere că nu vom mai tolera folosirea acestei puteri împotriva femeilor”.
Toback nu a participat la proces. Într-o fază anterioară a cazului, el a emis o negare generală, afirmând inclusiv că orice activitate sexuală a fost consimțită. La acea vreme, el s-a apărat singur în fața instanței. Toback a lipsit însă de la audierile premergătoare procesului, ceea ce a dus la pronunțarea unui verdict implicit împotriva sa.
Drept urmare, juriul format din șase membri a fost convocat pentru a stabili doar cuantumul despăgubirilor. După deliberări, juriul a acordat 280 de milioane de dolari ca despăgubiri compensatorii și 1,4 miliarde de dolari ca despăgubiri punitive.
Avocații vor să îl execute silit pe regizor
Avocații urmează să evalueze dacă Toback deține bunuri care pot fi urmărite pentru executare silită.
„Vom încerca să recuperăm acești bani, dar acesta nu este singurul factor care ne motivează”, a spus Ross Leonoudakis, un alt avocat al reclamantelor. „Am văzut o oportunitate unică de a le oferi acestor victime șansa de a obține dreptate”, a subliniat el.
Toback este scenaristul filmului Bugsy din 1991 și a scris și regizat lungmetraje ca The Pick-up Artist, Two Girls and a Guy sau Black and White. A fost acuzat că, timp de decenii, cutreiera străzile din New York în căutare de tinere cărora le promitea roluri în filme, invitându-le la întâlniri. A fost acuzat că le-a agresat sexual în Clubul Harvard din New York și în alte lucuri din orașul american, inclusiv în apartamentul său, în studioul său de montaj și în parcuri publice.
Acuzatoarele, majoritatea acum în vârstă de 40-50 de ani, unele chiar în jur de 70, au putut intenta procesul în baza Legii Supraviețuitoarelor Adulte din New York, care a creat o fereastră legală de un an în care termenul de prescripție pentru agresiunile sexuale a fost suspendat. Procesul a fost intentat inițial în decembrie 2022.
Toback a scăpat de urmărirea penală în 2018
Pe parcursul procesului, 20 de femei au depus mărturie în persoană. Declarațiile video ale altor 20 de femei au fost, de asemenea, prezentate în fața juraților.
Mary Monahan, reclamanta principală, a declarat într-un comunicat că verdictul reprezintă o „validare”.
„Timp de decenii, am purtat această traumă în tăcere, iar astăzi, un juriu m-a crezut”, a spus Monahan.
„Am fost crezute. Asta schimbă totul. Acest verdict înseamnă mai mult decât o sumă – este o declarație. Nu suntem de unică folosință. Nu suntem mincinoase. Nu suntem victime colaterale în delirul de putere al altcuiva. Lumea știe acum ceea ce noi am știut dintotdeauna: că ceea ce a făcut el a fost real. Iar ceea ce am făcut noi – faptul că am luat atitudine, că am vorbit – a fost corect”, a subliniat ea.
Toback a scăpat de urmărirea penală după ce procurorii din Comitatul Los Angeles, unde se află Hollywood, au anunțat în aprilie 2018 că nu vor formula nicio acuzație împotriva cineastului. În unul dintre cazuri, victima nu s-a prezentat la audieri, iar celelalte cazuri depășiseră termenul de prescripție. Două dintre cazurile respinse vizau contravenții, iar trei dintre ele infracțiuni.
Toback nu a mai regizat niciun film sau alt tip de producție la Hollywood după 2017, când aproape 400 de femei au declarat pentru un material publicat de revista Time în luna octombrie a acelui an că au fost hărțuite sexual de regizor.
Articol preluat de pe: Hotnews Life