Elsa Pataky, irezistibilă într-o rochie cu spatele gol. Care spune că este secretul relației cu Chris Hemsworth

Articol publicat 11 aprilie 2025

Elsa Pataky, celebra actriță spaniolă și soția lui Chris Hemsworth, s-a întors în Spania, mai exact la Madrid, unde a participat la un eveniment organizat de un brand de încălțăminte, al cărui ambasador este de mulți ani.

Elsa Pataky / Profimedia Images

Cu această ocazie, ea a prezentat o nouă colecție ce marchează zece ani de colaborare și a întors privirile celor din jur, întrucât a sosit la eveniment purtând o rochie asimetrică în stil boho, cu imprimeu floral, completată cu accesorii în tonuri naturale.  În plus, creația vestimentară inedită avea spatele gol, ceea ce i-a conferit un plus de senzualitate, dovadă fiind și imaginile surprinse de fotografi.

Elsa Pataky celebrates 10 years with the footwear company as ambassador and presents the new collection,
Elsa Pataky / Profimedia Images

Citește și:  Chris Hemsworth, topit după frumoasa lui soție încă de la prima vedere. Cum a apărut Elsa Pataky la prima întâlnire

În timpul prezentării, jurnaliștii de la Europa Press au întrebat-o care este secretul relației de lungă durată cu actorul de la Hollywood Chris Hemsworth.

Astfel, fără să stea pe gânduri, actrița a recunoscut că, la fel ca în orice relație, au existat momente bune și mai puțin bune: „Înveți multe din crize. După atâția ani te schimbi, te adaptezi, e important să lucrezi la relație”, a explicat ea.

Chris Hemsworth și soția lui, Elsa Pataky
Chris Hemsworth și soția lui, Elsa Pataky / Foto: Profimedia

De asemenea, Elsa a subliniat că este de părere că principalul secret constă în „a trăi fiecare zi din plin, a crește împreună și a nu uita să te angajezi față de celălalt”.

Citește și: Chris Hemsworth, declarații neașteptate după diagnosticul primit: „Nimic nu ține o veșnicie” Actorul din „Thor” a luat o pauză de la actorie

Deși iubește Spania, ea a spus că, deocamdată, ea și familia sa rămân în Australia.

Elsa Pataky are trei copii cu Chris Hemsworth

Elsa este considerată una dintre cele mai atrăgătoare actrițe din Cetatea Filmului. Ca și mama sa, Elsa Pataky a absolvit Facultatea de Jurnalism. A jucat, apoi, în filme precum “The Fast and Furious”, “Snakes on a plane” sau “String 12”. Nu o singură dată, ea a fost lăudată de publicațiile spaniole pentru talentul său actoricesc, dar și pentru frumusețea sa.

Chris Hemsworth și Elsa Pataky se pot lăuda cu una dintre cele mai puternice căsnicii de la Hollywood. S-au căsătorit la doar trei luni după ce au anunțat public ca formează un cuplu, în 2010. Aceștia au o fiică de 10 ani, India Rose, și doi băieți de opt ani, Sasha și Tristan.

Elsa a vorbit, acum ceva timp, despre căsnicia cu Chris: “E amuzant cum oamenii cred că noi suntem cupul perfect. În niciun caz. Au fost suișuri și coborâșuri și lucrăm mereu la relația noastră. Cred că o relație înseamnă muncă constantă. Nu e ușor”.

Acum, după ce Chris a descoperit că are un risc crescut de a dezvolta boala Alzheimer, timpul petrecut cu soția și copiii lor a devenit și mai prețios.

Articol preluat de pe: Film now

EkoNews