VIDEO Control DSP la Policlinica Cina din Ploiești, după ce un pacient a fost transportat pe scări în lipsa liftului
Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Prahova a efectuat un control la fosta policlinică Cina din municipiul Ploieşti după ce un bolnav greu deplasabil a fost târât pe scări pentru a fi dus la un control, în condiţiile în care liftul imobilului nu funcţiona.[embedded content]
“În urma apariţiei în spaţiul public a imaginilor referitoare la modalitatea de acces a pacienţilor greu deplasabili în interiorul fostei Policlinici Cina, inspectorii sanitari din cadrul DSP Prahova s-au autosesizat şi au efectuat control de îndată. Au fost dispuse măsuri de remediere. Cu ocazia recontrolului efectuat în data de 14 aprilie liftul dedicat pacienţilor a fost pus în funcţiune”, informează, marţi, un comunicat al DSP.
De asemenea, inspectorii sanitari au dispus măsura consultului pacienţilor greu deplasabili la parterul clădirii, atunci când aceştia nu pot accede la etajele superioare.
“În cadrul acţiunii de control au fost constatate condiţii de degradare vizibilă a imobilului în care funcţionează cabinetele medicale din fosta Policlinică Cina, fiind transmise măsuri şi termene de ducere la îndeplinire către proprietarul clădirii, Primăria Municipiului Ploieşti, urmând a se efectua recontroale pentru verificarea ducerii la îndeplinire a măsurilor dispuse de către inspectorii sanitari”, mai arată sursa citată.