EkoNews
Producătorul de ambalaje din plastic Romcarbon Buzău primeşte o finanţare de 35,2 milioane lei prin PNRR, pentru înfiinţarea unei unităţi de reciclare şi valorificare deşeuri din materiale plastice, conform unui raport al companiei publicat, ieri, pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Valoarea totală a proiectului este de 72 milioane lei (TVA inclus), din care contribuţia societăţii, formată din resurse proprii şi atrase, se ridică la 36,8 milioane lei, 13,4 milioane lei fiind cheltuieli neeligibile, inclusiv TVA.
Pentru anul trecut, Romcarbon Buzău a raportat venituri de 225,6 milioane lei, cu 5% mai mari decât cele din 2023 şi o pierdere de 8,3 milioane lei, peste cea din anul anterior, de 3,2 milioane lei. Evaluarea bursieră curentă a companiei se ridică la aproape 80 milioane lei.
Articol preluat de pe: Economie: Bursa Piata Capital