EkoNews
Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au avut evoluţii mai degrabă laterale în cea de-a treia lună a anului, în contrast cu scăderile pieţelor internaţionale, ceea ce reflectă caracterul preponderent defensiv al principalelor companii ale pieţei noastre de capital.
Indicele BET, al celor mai lichide douăzeci de titluri de la BVB, s-a depreciat cu 0,04%, la 17.513 puncte, în vreme ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni a scăzut cu 1,44%, până la 3.254 de puncte. Încheierea sezonului raportărilor financiare pentru anului trecut, propunerile de dividende şi bugetele de venituri şi cheltuieli ale companiilor au fost elementele interne pe care şi-au concentrat atenţia investitorii, într-un climat general marcat de perioada electorală aferentă alegerilor prezidenţiale de luna viitoare.
• Scăderi în Statele Unite şi Europa, pe fondul incertitudinii privind politica tarifară americană
Principalele pieţe vestice au avut scăderi, în luna martie, într-un context marcat în primul rând de declaraţiile şi mişcările administraţiei de la Casa Albă în privinţa tarifelor asupra importurilor în Statele Unite, ce au generat temeri în rândul investitorilor privind dinamica inflaţiei şi evoluţia economică globală.
Indicele S&P 500 a avut o scădere de 5,75%, luna trecută, în vreme ce indicele Dow Jones s-a depreciat cu 4,2%. Indicele Nasdaq Composite, al companiilor de creştere ce activează în industrii intensive în cunoaştere, mai sensibile la ciclurile economice, a avut un declin de 8,2%. Scăderile s-au manifestat înainte de 2 aprilie, aşa-numita “zi a eliberării”, când preşedintele american Donald Trump a anunţat tarife pentru aproape toate ţările lumii, ceea ce a provocat o undă de şoc pe pieţele financiare. Ulterior, administraţia de la Casa Albă a amânat cu 90 de zile aplicarea taxelor vamale care depăşesc nivelul tarifar de bază de 10%, cu excepţia Chinei, această perioadă fiind destinată negocierilor comerciale.
De partea noastră a Atlanticului, unde pieţele de capital au avut în primul trimestru al anului o evoluţie peste cea a pieţelor din Statele Unite, datorată în primul rând perspectivelor unor investiţii masive în apărare şi infrastructură, indicii au avut scăderi uşoare. Indicele pan-european Stoxx 600 s-a depreciat cu 4,2%, în vreme ce la Londra indicele FTSE 100 s-a depreciat cu 2,6%. Indicele DAX, al pieţei germane, a avut un recul de 1,7%, într-o lună în care Banca Centrală Europeană a redus dobânzile cu 25 puncte de bază, până la 2,5% la facilitatea de depozit.
• Fidelis setează repere de randament pentru investiţiile la BVB
Principalele companii listate la Bursa de Valori Bucureşti au încheiat sezonul raportărilor financiare preliminare aferente anului trecut şi au înaintat propunerile de dividende către acţionari. Sectorul bancar şi cel al serviciilor au avut rezultate în creştere, în vreme ce producătorii de energie au raportat rezultate semnificativ mai reduse, dar luate în ansamblu, din perspectiva cifrei de afaceri şi profitabilităţii, rezultatele au fost similare cu cele de anul trecut, ceea ce arată frânarea economiei ţării noastre.
Statul intenţionează să solicite din nou ca cel puţin 90% din profitul emitenţilor pe care îi controlează să fie distribuit sub formă de dividende. Pe de altă parte, emisiunile lunare de titluri de stat Fidelis par să stabilească un reper pentru investitorii în acţiuni la BVB. Dobânzile anuale neimpozabile depăşesc 7%, prag pe care randamentele dividendelor oferite de companii îl ating din ce în ce mai greu.
• MedLife, Sphera şi Purcari – între cele mai bune evoluţii din indicele BET
Acţiunile prestatorului privat de servicii medicale MedLife s-au apreciat cu 7,94%, luna trecută, cea mai bună evoluţie din BET, fără motive punctuale evidente. Erste a recomandat “acumulare” pentru acţiunile companiei, cu un preţ ţintă peste cel din piaţă, conform ultimului raport publicat pe site-ul BVB Research Hub. Emitentul are o politică de dezvoltare prin achiziţii şi are bugetate venituri în creştere cu 9% şi un profit net mai mare cu 17% pentru acest an, faţă de cel din anul trecut.
Titlurile Sphera Franchise Group, altă companie cu o strategie de dezvoltare doar că într-o manieră organică, au avut o creştere de 5,54%, luna trecută. Operatorul restaurantelor Pizza Hut, KFC şi Taco Bell a propus alocarea unui dividend cu randament net 2,3%, faţă de ultimul preţ al acţiunii din martie, dar în istoria recentă emitentul a acordat dividende de două ori pe an. Compania este pe radarul fondurilor de pensii, iar 2024 s-a dovedit a fi un an excepţional din punct de vedere financiar pentru Sphera, care şi-a bugetat un profit cu 8% mai mare faţă de anul precedent.
Acţiunile producătorului de vinuri Purcari Wineries s-au apreciat cu 4,3%, în vreme ce titlurile distribuitorului de bunuri de larg consum Aquila au avut un avans de 3,24%, în martie.
• Băncile estimează profituri uşor mai mari în acest an, faţă de rezultatele din 2024
Titlurile BRD-Groupe Societe Generale au avut o creştere de 4,6%, luna trecută, în vreme ce titlurile Banca Transilvania au stagnat, în martie. Conducerea BRD a propus alocarea a 50% din profitul anului trecut sub formă de dividende, echivalentul unui randament de 5,1%, iar pentru acest an şi-a propus creşterea profitului net în limita superioară a intervalului de o singura cifră, faţă de rezultatul anului trecut. În cazul Băncii Transilvania, conducerea a propus un dividend cu randament de 5,4% şi majorarea capitalului instituţiei, operaţiune ce implică alocarea de acţiuni gratuite, la fiecare 1.000 de titluri deţinute un investitor urmând să primească 189 de titluri noi, dacă propunerea va primi ok-ul acţionarilor. Instituţia din Cluj şi-a bugetat pentru acest an un profit net cu 11% mai mare decât cel din anul 2024.
• Dividende cu randamente de peste 6% la Hidroelectrica şi Nuclearelectrica
Acţiunile producătorului de petrol şi gaze OMV Petrom s-au depreciat cu 1,47%, luna trecută, în vreme ce titlurile Romgaz, partenerul Petrom din proiectul Neptun Deep, au avut un uşor avans, de 1,69%. Cele două companii au demarat forajul primei sonde de exploatare gaze naturale din Marea Neagră, producţia fiind estimată pentru anul 2027. OMV Petrom a propus acţionarilor, încă din februarie, un dividend al cărui randament se ridică la 5,4%, cu posibilitatea unei alocări suplimentare, în vreme ce conducerea producătorului de gaze naturale a propus un dividend cu randament de 2,3%. Ambele companii se aşteaptă la o profitabilitate inferioară anul acesta, comparativ cu 2024.
Titlurile producătorului şi furnizorului de energie Hidroelectrica s-au apreciat cu 3,88%, luna trecută. Compania a propus ca aproape tot profitul din 2024 să fie alocat ca dividende, randamentul fiind de circa 6,6%. Hidro şi-a bugetat pentru acest an venituri în creştere dar un profit cu 12% sub cel din anul trecut, pe fondul mai multor factori, cum ar fi taxa pe stâlp şi o producţie mai redusă de energie. Nuclearelectrica, companie ale cărei acţiuni s-au depreciat cu 5,37%, luna trecută, a propus acţionarilor un dividend cu randament de 6,1% şi şi-a bugetat un profit uşor sub cel de anul trecut.
• Scăderi pentru acţiunile companiilor de utilităţi
Titlurile Transelectrica s-au depreciat cu 6,95%, într-o lună în care Moodys a revizuit perspectiva de credit a companiei de la “stabilă” la “negativă” iar emitentul şi-a bugetat un profit cu circa 75% sub cel de anul trecut. Conducerea transportatorului de energie electrică a propus alocarea a 50% din profitul repartizabil sub formă de dividende, echivalentul unui randament de 2,1%, dar statul a cerut o alocare de 90%. Acţiunile furnizorului şi distribuitorului de energie Electrica s-au depreciat cu 13,36%, luna trecută, mişcare în continuarea tendinţei descendente abrupte pe care s-a înscris cotaţia după publicarea rezultatelor aferente ultimului trimestru al anului trecut.
La capitolul scăderi se mai remarcă titlurile TeraPlast, care s-au depreciat cu 9%, One United Properties, ce au înregistrat un declin de 9,1% şi acţiunile Antibiotice, care au scăzut cu 9,47%.
Acţiunile companiei de logistică şi transport de mărfuri pe Dunăre Transport Trade Services s-au depreciat cu 19,3%, cel mai mare declin din indicele BET. Mişcarea reprezintă o continuare a tendinţei descendente începute anul trecut, în condiţiile în care profitabilitatea exepţională din anii 2023 şi 2022, determinată de situaţia din Ucraina, a dispărut.
• Discount-uri de tranzacţionare situate între 72% pentru Lion Capital şi 47% în cazul Longshield Investment
Indicele BET-FI, al fostelor SIF-uri plus Fondul Proprietatea, a avut o scădere de 2,1%, la 60.649 de puncte, evoluţia componentelor coşului de acţiuni fiind mixtă.
Titlurile FP au înregistrat o apreciere de 3,22%, în contextul în care fondul derulează un program de răscumpărare care susţine preţul acţiunilor şi a propus distribuirea de dividende cu un randament de 11%, cel mai ridicat de la BVB.
Dintre fostele SIF-uri, Evergent şi Transilvania Investments propun alocarea de dividende, în vreme ce grupul controlat de Lion Capital, în care intră Longshield Investment şi Infinity Capital Investments, nu propune distribuirea de bani către acţionari. În aprilie, Lion a primit o solicitare pentru alocarea de dividende de la un acţionar, mişcare similară cu cea din anii anteriori, care însă a fost respinsă de fiecare dată în AGA.
La finalul lunii martie, fostele SIF-uri se tranzacţionau la discount-uri între preţ şi Valoarea Unitară a Activului Net (VUAN) situate între 72% pentru Lion Capital şi 47% în cazul Longshield Investment. Pentru FP, discountul era de 45%, peste obiectivul administratorului Franklin Templeton, de sub 15%.
• ETF care urmăreşte indicele principal al pieţei de capital din Slovenia, disponibil la BVB
Ministerul Finanţelor a atras peste 2,2 miliarde de lei prin oferta Fidelis din luna martie, titlurile de stat emise având maturităţi între unu şi şapte ani, cu dobânzi anuale cuprinse între 3,75% şi 7,80%, în funcţie de moneda şi durata titlurilor.
Administratorul de investiţii InterCapital Asset Management din Croaţia a listat la BVB un ETF care urmăreşte indicele principal al pieţei de capital din Slovenia, ce reflectă evoluţia celor mai tranzacţionate nouă companii ale bursei din Ljubljana, fiind ajustat prin reinvestirea dividendelor brute plătite de acestea.
Stanleybet Capital, societate de tip holding care integrează şi coordonează o reţea de agentii de pariere sportivă şi slot machines, săli de jocuri de noroc şi platforme de jocuri de noroc în mediul online, a listat pe Sistemul Multilateral de Tranzacţionare al BVB cea de-a doua sa emisiune de obligaţiuni corporative, în valoare totală de 14,8 milioane de lei.
• Acţiunile Banca Transilvania, OMV Petrom şi Hidroelectrica – pe primele trei poziţii în topul rulajului
Valoarea totală a tranzacţiilor cu titluri listate pe Segmentul Principal al BVB a fost de 3,64 miliarde lei luna trecută, cu 33% sub cea din februarie. Valoarea medie zilnică a transferurilor a scăzut de asemenea cu 36%, la 173,3 milioane lei, pentru aceeaşi perioadă de raportare.
Cu tranzacţii în valoare de 324,8 milioane de lei, titlurile Banca Transilvania ocupă prima poziţie în topul rulajului cu acţiuni a lunii martie, pe poziţia a doua a podiumului fiind titlurile OMV Petrom, care au cumulat transferuri de 125,3 milioane de lei. Topul este completat de schimburile cu acţiuni Hidroelectrica, care s-au ridicat la circa 93,5 milioane de lei.
La finele lunii trecute, valoarea de piaţă a tuturor companiilor listate pe Segmentul Principal al pieţei noastre de capital (inclusiv Erste Group Bank) era de circa 368 miliarde de lei, similară cu cea consemnată la finele lunii februarie, conform raportului lunar al BVB.
Articol preluat de pe: Economie: Bursa Piata Capital