Român prins în Verona după ce s-a dat drept notar ani la rând. Se ocupa cu acte false, ștampile contrafăcute și declarații oficiale fabricate, câștigând zeci de mii de euro – totul, în timp ce declara venituri modeste la fisc.
Un bărbat de naționalitate română a fost descoperit de autoritățile italiene în timp ce se prezenta drept notar, fără a avea nicio calificare în domeniu. Acesta activa în Verona și oferea „servicii de intermediere” pentru legalizarea de documente între Italia și România. În realitate, fabrica acte oficiale și le autentifica cu ștampile și semnături complet false.
Garda de Finanță din Verona a emis împotriva sa o interdicție de exercitare a activității, după ce a constatat că bărbatul utiliza timbre și documente contrafăcute pentru eliberarea de apostile, legalizări și certificate. Printre instrumentele găsite: ștampile cu stema Republicii Italiene, cu simboluri românești (inclusiv acvila), dar și semnături fictive ale unor notari sau funcționari publici care nu au existat niciodată.
Românul pretindea că este un consultant care facilitează procesul birocratic pentru românii din Italia sau pentru italieni cu legături în România. Odată ce primea dosarele, în loc să apeleze la instituțiile competente sau notari autorizați, falsifica personal documentele și le „autentifica” cu parafe false, potrivit L’arena.
Autoritățile au descoperit că, în ultimii patru ani, a declarat venituri extrem de mici – total incompatibile cu stilul de viață și cu sumele încasate din activitatea sa ilegală. Prin urmare, a fost demarată și o anchetă fiscală asupra averii și veniturilor nedeclarate.
Articol preluat de pe: Stiri pe Surse Diaspora