Să îți iubești țara înseamnă să îți dorești să fie prosperă. Nu există prosperitate în izolaționism sau autarhie. Suveranismul fără liberalism nu poate aduce decât regres, cei peste 1,1 milioane de români ce lucrează în multinaționale ar trebui să știe mai bine. Pentru prosperitate este nevoie de eficiență, productivitate, cooperare internațională și integrare în piețele globale, capital și muncă. Companiile mari fac România mai prosperă, scrie Cristian Popa, membru CA al BNR într-o opinie transmisă HotNews.ro.
Dimensiunea companiei este un factor determinant al productivității acesteia. Asta spun datele a peste 650.000 de firme active analizate. Datele oficiale pentru 2023 arată clar că, pe măsură ce o firmă crește, capacitatea sa de a genera venituri per angajat se îmbunătățește, arată Popa în opinia sa.
- Microîntreprinderi (< 10 angajați): 463.000 lei/salariat
- Întreprinderi mici (10-49 angajați): 553.000 lei/salariat
- Întreprinderi mijlocii (50-250 angajați): 680.000 lei/salariat
- Întreprinderi mari (> 250 angajați): 738.000 lei/salariat
Examinând cifrele, Popa observă că în România, peste 90% dintre firme sunt microîntreprinderi, iar acestea angajează un sfert din forța de muncă. Însă contribuția lor la cifra de afaceri totală este de sub 20%, ceea ce sugerează o productivitate mai redusă față de media economiei. În schimb, firmele mari, care reprezintă doar 0,2% din total, angajează aproape o treime din salariații din sectorul privat și generează peste 40% din cifra de afaceri.
De ce este relevant acest lucru? Pentru că productivitatea este principalul motor al creșterii economice și al bunăstării pe termen lung. Laureatul Nobel Paul Krugman spune că „productivitatea nu este totul, dar pe termen lung este aproape totul”. Creșterile salariale nu pot fi sustenabile pe termen lung dacă nu sunt însoțite de o creștere a productivității. Pentru a consuma mai mult, trebuie să producem mai mult, notează autorul opiniei.
Concret, un angajat dintr-o firmă mare produce, în medie, cu 60% mai multă cifră de afaceri decât unul dintr-o microîntreprindere. Asta nu înseamnă că firmele mici sunt ineficiente. Creșterea constantă a productivității de la micro la macro se datorează, printre altele, economiilor de scară (costurile fixe sunt răspândite pe un număr mai mare de unități produse sau servicii oferite, ceea ce permite companiilor mari să investească în tehnologie și să automatizeze procesele, sporind eficiența), a accesului la piețe mai mari și accesului mai facil la capital, fie prin bănci, fie prin piețele de capital. Acest cumul de factori permite extinderea operațiunilor, tehnologizarea și atragerea forței de muncă mai bine pregătită și mai bine remunerată. Nu întâmplător, companiile mai productive per salariat își recompensează mai bine angajații.
Pe măsură ce companiile cresc, costurile salariale cresc proporțional. Întreprinderile mici au cheltuieli operaționale reduse, iar costurile salariale medii (salariile brute, tichete, prime, etc.) sunt la jumătate din media companiilor mari. Practic salariile unei microîntreprinderi sunt aproape de minimul pe economie, deși profiturile raportate sunt ridicate. Această situație ridică anumite semne de întrebare.
În schimb, marjele de profit scad progresiv pe măsură ce crește dimensiunea firmei: microîntreprinderile și firmele mici raportează marje ridicate, în timp ce companiile mari operează cu marje reduse.
Paradoxal, o întreprindere mare care domină o piață locală poate deveni prea rigidă și birocratică, pierzând din productivitate per angajat în comparație cu propriile performanțe anterioare sau chiar apropiindu-se de valorile firmelor mai mici, dar bine conduse. Dar piața este cel mai bun arbitru, ea va decide câștigătorii.
Economia românească este cumva polarizată între firme mici, cu profitabilitate ridicată, dar cu salarii reduse, și companiile mari, care generează cea mai mare parte a valorii economice și oferă salariile cele mai ridicate, operând cu marje mici.
Poate și din lipsa capitalului, multe companii mici rămân în sfera unor afaceri de familie, unde strategia nu este neapărat expansiunea, ci menținerea stabilității financiare. În plus, în România, multe IMM-uri funcționează într-un regim fiscal care încurajează menținerea statutului de microîntreprindere, deoarece pierderea acestui statut atrage taxe și contribuții mai mari, ceea ce poate descuraja creșterea naturală a afacerii.
O altă provocare pentru IMM-uri vine din reglementare/birocrație. Reglementările excesive și aplicarea lor ineficientă nu doar că adaugă costuri administrative inutile (crescând prețurile la raft), dar consumă și resurse valoroase care ar putea fi direcționate spre investiții și inovare. Birocrația sugrumă creșterea: în loc să se concentreze pe dezvoltarea afacerii, multe firme mici sunt forțate să navigheze printr-un labirint birocratic (al declarațiilor online depuse la ghișeul 3) care încetinește procesele și descurajează expansiunea.
Birocrația este o taxă invizibilă pe competitivitate. Cu cât această „taxă” este mai mare, cu atât companiile sunt mai puțin competitive. Pentru un IMM, fiecare document suplimentar, fiecare raportare, fiecare formular, fiecare coadă la ghișeu, fiecare autorizare întârziată sau procedură complicată reprezintă timp pierdut, costuri ridicate, oportunități ratate. Mai mult, interacțiunea cu instituțiile statului este adesea greoaie, iar impredictibilitatea fiscală creează un mediu dificil pentru planificarea pe termen lung.
La nivel european există deja inițiative pentru reducerea poverii administrative, dar ritmul implementării este încă lent. Mario Draghi, fostul guvernator al Băncii Centrale Europene, susține că suprareglementarea internă europeană afectează creșterea economică mai mult decât orice tarif extern, sufocând competitivitatea și inovația. Europa și-a ridicat propriile bariere, echivalente unor tarife auto-aplicate economiei.
Pe măsură ce o companie crește ca efectiv de salariați, produce mai mult per angajat.
Aceste constrângeri inutile trebuie eliminate rapid la nivel european și în România. Un stat eficient nu stă în calea celor care creează valoare, ci le permite să prospere. Antreprenorii trebuie lăsați să facă ceea ce știu ei mai bine: să creeze valoare și să dezvolte companii într-un mediu cât mai liber și competitiv.
Concluzia este că, pe măsură ce o companie crește ca efectiv de salariați, produce mai mult per angajat. Economiile de scară, accesul la capital și organizarea mai eficientă oferă firmelor mari un avantaj clar. Totuși, dimensiunea nu este singurul factor care determină productivitatea. Sunt și companii mai mici care reușesc să performeze peste medie prin specializare, digitalizare și integrarea în lanțuri valorice internaționale. Această analiză se concentrează pe medii, fără a surprinde aceste excepții. Într-un peisaj economic în continuă schimbare, flexibilitatea și inovația pot conta la fel de mult ca dimensiunea.
Nota autorului: Analiza de față se bazează pe datele oficiale pentru anul 2023 și urmărește productivitatea muncii în România printr-un indicator simplu, dar, cred eu, relevant: cifra de afaceri per salariat (CA/salariat). Acest raport reflectă valoarea economică generată, în medie, de fiecare angajat într-o companie activă, oferind o imagine de ansamblu asupra eficienței diferitelor tipuri de firme. Iar diferențele sunt mari și greu de ignorat.
Pentru a asigura o comparație relevantă, au fost incluse doar companiile care au realizat cifră de afaceri nenulă, excluzând firmele inactive sau cele care nu au raportat venituri. De asemenea, nu sunt incluse PFA-urile, sau alte forme similare de organizare, nici lucrătorii din administrația publică sau cei care muncesc pentru companii străine în afara țării.
În analiză am inclus și costurile salariale, care reflectă efortul total al companiilor pentru remunerarea angajaților, incluzând salariile brute, tichetele, primele și alte beneficii, raportate la numărul de salariați.
Desigur, fiecare firmă este diferită, iar media ascunde variații ample între sectoare și companii individuale. Știm exemplul lui Moisil, știm că media ascunde multe, dar scopul acestei analize este să ofere o perspectivă generală asupra modului în care diferite tipuri de companii contribuie la bunăstarea societății.
Un alt detaliu relevant este că, din totalul firmelor din România, aproximativ 170.000 de companii au declarat cifra de afaceri 0. Analiza de față se concentrează strict pe companiile care au generat venituri în 2023 și se bazează pe cifrele oficiale declarate către autoritatea fiscală, fără a include eventuala economie gri.
N.red: Cristian I. Popa, CFA este membru al Consiliului de administrație al BNR. Opinia prezentă îi aparține autorului și nu reprezintă poziția Băncii Naționale a României.
Articol preluat de pe: Hotnews Economie
