Profeție teribilă a lui J.D. Vance: Secolul XXI ar putea fi foarte întunecat pentru întreaga umanitate

„Dacă India şi SUA colaborează cu succes, vom vedea un secol al XXI-lea prosper şi paşnic. Dar de asemenea cred că dacă nu vom reuşi să colaborăm cu succes, secolul al XXI-lea ar putea fi foarte întunecat pentru întreaga umanitate”, a spus Vance la un eveniment în oraşul Jaipur, la aproximativ 200 de kilometri sud-vest de capitala New Delhi, consemnează agenţiile EFE şi Reuters, citate de Agerpres.

Vance n-a ratat ocazia de a lansa un nou atac la adresa Europei: „Există un sentiment de posibilităţi infinite în India şi acest lucru contrastează semnificativ cu situaţia din Occident, unde unii lideri par copleşiţi de nesiguranţă şi de frica de viitor”, a afirmat vicepreședintele Statelor Unite.

Vicepreşedintele SUA a sosit luni în India împreună cu soţia sa, Usha Vance, care este de origine indiană, şi cu cei trei copii ai lor, pentru o vizită oficială, dar cu un pronunţat caracter personal, vizită care va dura până joi.

Articol preluat de pe: Realitatea Extern

EkoNews