Este o noapte rece și ploioasă în Capitală. Stai în apartamentul tău, ascultând jazz, când ești cuprins dintr-o dată de dorința de a merge să petreci câteva zile într-un loc în care e cald și frumos. Deschizi laptopul și începi să cauți o destinație însorită, cum ar fi o insula grecească. Să zicem Santorini. Introduci datele de zbor pentru weekendul următor și selectezi „Doar zboruri directe”. În câteva minute dai detaliile cardului tău și rezervi cea mai ieftină opțiune disponibilă.

Următoarea „oprire” este Airbnb sau Booking pentru a găsi o cazare care să te mulțumească. După câteva căutări,  dai peste un apartament pe malul mării, la un preț rezonabil. Intri eventual în propriul tău cont Airbnb, astfel încât oricine caută, să știe că apartamentul tău din București poate fi închiriat în weekendul viitor. În cele din urmă, cumperi o asigurare online, în cazul în care ceva nu merge bine.

Economia digitală a estompat diferența dintre muncă, timp liber și treburile casnice

În ziua călătoriei, faci check-in-ul online, îți selectezi un loc la fereastră și îți salvezi în telefon cartea de îmbarcare. Apoi chemi un Uber și te duci la aeroport. A venit vremea odihnei, că ai muncit din greu toată săptămâna.

Acesta e un exemplu cum economia digitală a estompat diferența dintre muncă, timp liber și treburile casnice. Will Page, director la Spotify, serviciul de streaming de muzică, spune: „PIB-ul se confruntă cu o dilemă”, deoarece „a fost conceput inițial pentru a măsura mărfurile tangibile, care își pierd relevanța în economia modernă”.

 Într-o discuție cu un ziarist de la Financial Times, Page admite: „Scopul companiilor de tehnologie disruptivă, în sens statistic, este de a reduce PIB. Pentru a elimina costurile tranzacțiilor- care sunt măsurate- și a le înlocui cu comoditate- care nu este măsurată. Deci economia se micșorează, toată lumea e mai mulțumită. Multe din ceea ce face tehnologia distruge ceea ce nu era necesar. Rezultatul final este că vei avea o economie mai mică, dar o bunăstare mai mare.”

Se știe că spălatul hainelor sau gătitul cinei nu este considerată activitate economică și nu e inclusă în calculul PIB. Dar cum rămâne cu imprimarea propriului bilet de îmbarcare? Sau, așa cum a trebuit să fac zilele trecute în Aeroportul din Viena, să-mi etichetez singur trollerul la aeroport și să-l așez pe banda de bagaje?

Azi, compania aeriană nu are nevoie de un funcționar care să se ocupe de rezervarea ta, firma de taxiuri nu are nevoie de un om care să preia apelul tău și să-ți trimită o mașină să te ia de acasă

 Până de curând, aceste activități erau făcute de un salariat al aeroportului sau al companiei aeriene, iar munca lui era inclusă în statisticile economice. Acum aceste locuri de muncă au fost externalizate – către tine. În ceea ce privește economia măsurată, ele au dispărut.

În mod similar, munca pe care tocmai ai făcut-o pentru a-ți rezerva un weekend fabulos în Santorini ar fi fost odată făcută de un angajat plătit pentru asta.

Azi, compania aeriană nu are nevoie de un funcționar care să se ocupe de rezervarea ta, compania de taxiuri nu are nevoie de un om care să preia apelul tău și să-ți trimită o mașină care să te ia de acasă.

Deoarece compania aeriană economisește bani, ar putea ori să scadă prețul biletului tău, ori să le dea acționarilor dividende mai mari din profiturile în creștere, scrie jurnalistul Financial Times David Pilling, în cartea sa, Creșterea economică, o amăgire.

Un alt lucru care s-a schimbat radical este prețul convorbirilor telefonice. În anii 80-90, o discuție interurbană era destul de costisitoare. Ca să nu mai zic de una internațională. Acum, dacă ai o conexiune la telefon, poți vorbi gratuit, cât vrei, cu cine vrei, indiferent de distanță. Sau te poți vedea în timp real cu cel cu care discuți.  

Cum este posibil ca astfel de lucruri uimitoare să nu coste nimic? Și nu înseamnă asta că o mare parte din ceea ce prețuim cu adevărat se află în afara ceea ce numim economiei măsurate oficial?

Există trei moduri principale în care plătim pentru servicii digitale „netangibile” (cum sunt muzica transmisă pe  YouTube sau discuțiile pe Facebook sau X). Unul este serviciul de tip abonament. O alta este să accepți reclamele plătite care ți se afșează , cazp în care serviciu e plătit din veniturile din publicitate. Iar o altă metodă este similară cu publicitatea, doar că în loc să plătești bani, plătești cu date. Cu datele tale. Multe companii fac o afacere bună doar prin vânzarea informațiilor despre clienții lor.

Uneori supraestimăm inflația și, prin urmare, subestimăm dimensiunea reală a economiilor noastre

Dar, revenind la week end-ul planificat pe insulele grecești. Laptopul cu care ai făcut toate planificările și rezervările, probabil a costat la fel ca laptopul pe care l-ați cumpărat acum trei ani. Dar în ceea ce privește memoria, viteza și calitatea imaginii este de cel puțin două ori mai bun.

Practic, ai parte de un produs mai bun la aceiași bani. În termini reali, înseamnă că prețul a scăzut. Acest lucru este important în calcularea PIB-ului. Asta pentru că cifrele de creștere economică pe care INS le comunică sunt ajustate cu inflația. Cum tehnologia se dezvoltă accelerat, scăderea prețurilor este mai rapidă decât pot ține statisticienii pasul. Aceasta înseamnă că uneori supraestimăm inflația și, prin urmare, subestimăm dimensiunea reală a economiilor noastre.

În 1995, Senatul SUA a ordonat o anchetă în această problemă. În anul următor, Comisia Boskin a admis că, parțial din cauza progreselor rapide în echipamente precum computerele și telefoanele, SUA supraestimaseră inflația cu 1,3 puncte. Aceasta însemna că subestimase creșterea cu aceeași sumă.

Alte țări, inclusiv Japonia și unele state europene, au făcut ajustări similare. Un raport al FMI arată că modul de calcul al inflației nipone a făcut ca ritmul de creștere al prețurilor să fie supraestimat cu 1%.

Un concept care rezumă multe din ceea ce se întâmplă este surplusul consumatorului. Acesta este decalajul dintre ceea ce plătește consumatorul pentru ceva și ceea ce valorează de fapt pentru acel consumator. Ideea a fost popularizată de Alfred Marshall, un economist din secolul al XIX-lea. De exemplu, luați cazul unei banale sticle de apă. Dacă ați fi în desert și v-ar fi FOARTE sete, ați fi de acord să plătiți cu un leu mai mult pentru o sticlă?

Sa dacă sunteți mare fan Mircea Cărtărescu, ați fi de acord să plătiți o sumă de bani pentru a arunca o privire peste un fragment din viitorul roman al lui?

Pe măsură ce tehnologia avansează și prețul unor produse scade, unii economiști spun că surplusul consumatorului este în creștere. O modalitate de a testa teoria este să vedem cât de mult sunt dispuși să plătească cei care își doresc cel mai recent iPhone. Diferența dintre prețul de deschidere în weekend și prețul la care ajunge după 3-4 luni este surplusul consumatorului.

Un professor economist, Sir James Bean, a publicat un raport interesant. „Excluzând utilizarea la locul de muncă, timpul mediu săptămânal petrecut pe internet de către adulții din Regatul Unit a crescut de la șapte ore în 2005 la puțin peste 15 în 2014. Presupunând că costul de oportunitate al timpului este dat de câștigurile orare medii și făcând presupunerea (conservatoare) că costul de oportunitate pentru persoanele neangajate este zero, atunci se constată că rata medie anuală de creștere în perioada 2005-2014 ar fi fost cu 0,66 puncte procentuale mai mare”,  arată cercetarea publicată de el (pag 84).

Numai că timpul petrecut pe Internet nu e inclus în calculul PIB și nu cred că multă lume ar fi de acord că a sta pe Youtube sau Facebook ar trebui să fie considerată activitate economică, mai ales dacă oamenii o fac la locul de muncă.

Surse folosite pentru acest articol: FMI, Banca Mondială, NBER, Gov.uk, The growth delusion: wealth, poverty, and the well-being of nations – David Pilling, 23 Things They Don’t Tell You about Capitalism- Ha-Joon Chang

Articol preluat de pe: Hotnews Economie