Scandal în Senat pe pensiile magistraților / Proiectul de lege, amânat până după alegeri

Parlamentarii puterii și cei ai opoziției s-au certat, luni, în Comisia de muncă din Senat pe proiectul de lege care prevede creșterea vârstei de pensionare a magistraților la 65 de ani și care, în final, a fost amânat până după alegerile prezidențiale.

Senatorii USR acuză coaliția de guvernare că a modificat proiectul în așa fel încât să fie blocat de Curtea Constituțională.

„Săriți în cealaltă extremă și treceți peste decizia CCR. Va pica la CCR, legea este una electorală, spuneți cumva că noi trebuie să vă rezolvăm erorile”, a acuzat senatorul USR Irineu Darău în Comisia de muncă în care a fost dezbătut proiectul de lege privind pensiile magistraților.

Senatoarea Cynthia Păun (USR) a acuzat, la rândul său, că proiectul legislativ este doar „o fumigenă de campanie”, iar după alegeri coaliția o să îl atace la Curtea Constituțională și va pica: „Odată ce s-au terminat alegerile și au sacii cu voturile în căruță să se trezească că îl atacă la Curtea Constituțională și ce să vezi, pică. Pe principiul noi am vrut, dar nu s-a putut”.

În replică, președintele comisiei, senatorul PSD Marius Humelnicu, acuză senatorii opoziției că tratează proiectul în cheie politică: „Totul este politic pentru dumneavoastră”.

Întrebat despre faptul că modificările adoptate de Camera Deputaților ar putea face ca proiectul să fie declarat neconstituțional de CCR, senatorul social-democrat spune că mai întâi trebuie să vedem cum arată proiectul final.

Dezbaterile din comisia de muncă au fost amânate pentru două săptămâni, la cererea senatoarei S.O.S România Rodica Cușnir, timp în care comisiile de buget și juridică trebuie să dea avizele necesare astfel încât comisia de muncă să întocmească raportul și proiectul de lege să meargă la vot în plenul Senatului, care e for decizional.

De acest proiect de lege depinde deblocarea a 230 de milioane de euro din PNRR.

Deputata USR Oana Țoiu, membră a comisiei de muncă din Camera Deputaților amintește într-o postare pe Facebook de alte cinci proiecte legislative care vizau eliminarea pensiilor speciale.

Cum arată proiectul votat de deputați

Săptămâna trecută, deputații au votat proiectul depus de liderii coaliției care a fost propus de candidatul la alegerile prezidențiale Crin Antonescu, în urma mai multor modificări.

În primul rând, a fost eliminat din proiectul inițial tabelul care prevede creșterea treptată a vârstei de pensionare a magistraților, ceea ce înseamnă că, în forma adoptată de deputați, de la 1 ianuarie 2026, toți magistrații vor ieși la pensie la 65 de ani.  În legislația actuală, magistrații se pot pensiona la orice vârstă, cu condiția să aibă 25 de ani vechime.

O altă modificare prevede că pensia nu poate fi mai mare decât indemnizația brută din ultima lună de activitate.

„Judecătorii, procurorii, judecătorii de la Curtea Constituţională, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de la Curtea Constituţională, precum şi personalul de specialitate juridică cu o vechime de cel puţin 25 de ani realizată numai în aceste funcţii se pot pensiona la împlinirea vârstei standard de pensionare de 65 de ani şi pot beneficia de o pensie de serviciu în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de media indemnizaţiilor de încadrare brute lunare şi a sporurilor avute în ultimele 48 de luni de activitate înainte de data pensionării.

Cuantumul net al pensiei de serviciu nu poate fi mai mare de 100% din suma netă corespunzătoare indemnizaţiei de încadrare brute lunare avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării”, arată amendamentul adoptat de deputați.

Ce spune CSM după legea care crește vârsta de pensionare

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a condamnat modificările aduse la legea privind pensiile speciale ale magistraţilor, acuzând că acestea încalcă principiul independenţei justiţiei.

„Toate modificările preconizate în procedura parlamentară în curs sunt într-o evidentă contradicție atât cu principiul independenței justiției, cât și cu celelalte principii constituționale referitoare la securitatea juridică și predictibilitatea cadrului normativ, protecția așteptărilor legitime ale destinatarilor legii, egalitatea în drepturi și nediscriminarea, astfel cum au fost subliniate în mod constant în jurisprudența Curții Constituționale. Modul în care puterea legiuitoare se raportează la autoritatea judecătorească printr-un demers care nesocotește grav valori esențiale ale democrației constituționale și ale statului de drept plasează în derizoriu principiul cooperării loiale care trebuie să caracterizeze activitatea autorităților publice”, a transmis CSM, pe 23 aprilie, într-un comunicat.

„În același timp, este de neînțeles maniera în care de la o zi la alta se modifică esențial și intempestiv elemente fundamentale ale statutului magistratului, de natură să genereze consecințe iremediabile în sistemul judiciar. Este inacceptabil ca într-un stat de drept, membru al Uniunii Europene, independența justiției să constituie în mod recurent o temă predilectă de discuție în campania electorală”, mai acuză CSM.

Articol preluat de pe: Politic Hotnews

EkoNews