Alexander Zverev denunţă o ‘disfuncţionalitate’ a arbitrajului electronic la Madrid (ATP)

Tenismanul german Alexander Zerev, nr. 2 mondial, a afirmat, că a fost victima unei “disfuncţionalităţi” a arbitrajului electronic în cursul victoriei sale de duminică, din turul al treilea al turneului ATP Masters 1.000 de la Madrid în faţa spaniolului Alejandro Davidovich Fokina (29 ATP), informează AFP.

În timp ce germanul conducea cu 5-4 în setul secund şi după ce l-a pierdut pe primul cu 2-6, o lovitură a lui Davidovich Fokina a fost anunţată “in” de sistemul de arbitraj electronic, în timp ce Zverev a văzut-o în afară.

Dublul laureat al turneului de la Madrid a discutat mult timp cu arbitrul, care a refuzat însă să coboare din scaunul său pentru a verifica urma lăsată de minge pe teren, în timp ce arbitrajul electronic a fost generalizat la turneele pe zgură din circuitul ATP.

Văzând că arbitrul nu şi-a schimbat decizia, Zverev şi-a scos telefonul mobil din geantă pentru a fotografia urma lăsată de minge, ceea ce i-a atras un avertisment.

Jucătorul în vârstă de 28 de ani a publicat ulterior o imagine pe Instagram, în care se vedea efectiv o urmă ce putea corespunde unui impact cu mingea, la câţiva centimetri de partea stângă a liniei.

“Eu pun asta aici. Decizie interesantă”, a scris jucătorul pe reţeaua de socializare, însoţit de emoticoane cu un aer perplex.

“Eu cred că a fost o disfuncţionalitate a sistemului de arbitraj electronic”, a spus Zverev la conferinţa de presă

“Eu cred că a fost o greşeală în acel moment”, a adăugat Zverev la câteva momente după ce Davidovich Fokina contestase deja o decizie a arbitrajului electronic care a validat un serviciu al lui Zverev considerat neregulamentar de către spaniol.

“Sunt fan al arbitrajului electronic”, care a înlocuit arbitrii de linie responsabili cu mingile litigioase. “Dar în acest caz, mingea a fost cu patru, cinci centimetri în afară”, a insistat Zverev.

“Eu sper că nu voi primi o amendă, pentru că din punctul meu de vedere, eu consider că este complet justificat”, a conchis Zverev.

Alexander Zverev l-a învins în turul al treilea pe spaniolul Alejandro Davidovich cu 2-6, 7-6 (7/3), 7-6 (7/0).

Articol preluat de pe: Stiri pe Surse Sport

EkoNews