Când a fost ultimul black-out în România și ce s-a întâmplat atunci

Spania și Portugalia, dar și zone din Franța sunt afectate luni de o pană majoră de curent electric. În România, ultima avarie uriașă în rețeaua de electricitate a avut loc în 8 ianuarie 2021, la ora locală 15:05, când timp de o oră au rămas fără curent șase județe din nord-vestul țării: Alba, Satu Mare, Maramureș, Bistrița-Năsăud, Cluj și Sibiu.

Transelectrica anunța, la acel moment, că este vorba despre „un incident la nivelul rețelei electrice de transport europene interconectate, care a condus la declanșarea mai multor echipamente din rețelele electrice de transport atât din România, cât și din alte țări. La nivelul României a fost afectată zona de nord-vest a țării”.

Rețeaua Electrică de Transport din România a fost readusă la condițiile normale de funcționare în jurul orei 16:00 și toată lumea avea curent până la ora 16:45.

Ce s-a întâmplat mai exact atunci am aflat abia după o jumătate de an, pe 16 iulie, când Asociația Operatorilor de Transport și de Sistem din Europa (ENTSO-E) a făcut public raportul final.

Potrivit raportului, zona sincronă din Europa continentală a fost separată în două din cauza întreruperilor de pe rețeaua de transport produse într-un timp foarte scurt.

Mai exact, în data de 8 ianuarie 2021, la ora 14:04 CET (15:04 ora României), pe fondul unui transfer foarte ridicat al energiei electrice dinspre partea de sud-est cãtre cea de nord-vest a interconexiunii continental-europene, a avut loc o separare a acestei interconexiuni în două zone separate (zona de sud-est și zona de nord-vest), funcționând la frecvențe diferite. Linia de separație a cuprins instalații din rețelele de transport ale Croației, Serbiei, României și din Bosnia și Herțegovina.

România a scăpat cu noroc anul trecut de o altă pană de curent majoră care a afectat zona balcanică

Anul trecut, pe 21 iunie, a mai avut loc în zona balcanică o pană de curent majoră, care însă nu a afectat România.

Alimentarea cu energie a fost întreruptă în Muntenegru, Bosnia și cea mai mare parte a coastei croate a Mării Adriatice, pe fondul caniculei.

Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă, a declarat la acel moment, pentru HotNews.ro, că doar șansa a făcut ca România să nu fie afectată.

  • „Nu am avut nimic nici în plus, nici în minus, a fost pur și simplu șansa. În 8 ianuarie 2021, când a fost black-out tot în zona aceasta, România a fost cea mai afectată. Acum am avut noroc.
  • A picat undeva un sistem, sistemul a mers în lanț și care a fost veriga cea mai slabă aceea a picat. Nu a fost veriga Serbia-România, cum s-a întâmplat data trecută, ci a fost probabil înspre coasta adriatică, Bosnia-Croația.
  • Deci nu este niciun motiv de laudă pentru România că avem un sistem superior celor din țările din jur”, a completat specialistul.

Sursa foto: Dreamstime

Articol preluat de pe: Hotnews Economie

EkoNews