Mama care și-a vândut copilul neagă acuzațiile. Anchetatorii au descoperit tot planul pus la punct de cele două femei

Marti, 29 Aprilie 2025, ora 10:46

931 citiri

Bebelușul a fost vândut ca la piață FOTO: Pixabay

Mama din Bacău acuzată că și-a vândut unul dintre gemenii nou născuţi pentru 5.000 de lei şi apoi a reclamat că i-a fost furat susține că este nevinovată. Femeia neagă că ar avea vreo legătură cu cea care a luat copilul.

“Persoana care a ajuns să spună despre mine că i-am vândut copilul şi i l-am dat ei, nu am văzut-o niciodată, n-am întâlnit-o în viaţa mea. Când m-am dus să îi dau mâncare, nu mai era un copil în pătuţ şi atunci am anunţat asistentele că nu mai este un copil”, a declarat mama bebeluşului, arată Observator Antena 1.

Anchetatorii au altă versiune. Afacerea ilegală s-a făcut în mijlocul străzii, iar cele două s-au cunoscut întâmplător. În timpul furtului, mama gemenilor a ieşit strategic în curtea spitalului. A urcat la câteva momente după ce femeia a dispărut cu copilul și a anunțat dispariția copilului.

Bebeluşul a fost luat din spital într-o pungă de hârtie de o tânără de 19 ani. Toată operaţiune a durat doar cinci minute, dar a fost filmată de camerele de supraveghere.

La spital se fac acum anchete pentru a aflat de ce nu era niciun paznic la intrare şi cum s-a întâmplat totul. Femeia de 19 ani a intrat în Maternitatea din Bacău în mijlocul zilei. A avut un plan bine pus la punct. A venit îmbrăcată în pijamale şi în halat pentru a părea pacientă şi ca să nu trezească suspiciuni.

După doar câteva minute iese din spital cu o pungă de hârtie în mână. Femeia care a luat copilul ar fi ştiut ca în timpul weekendului personalul este redus, iar la poartă nu era niciun paznic. A profitat de programul de vizită îndelungat în ziua de duminică şi a venit chiar în milocul acestui program.

Tânăra s-ar fi întâlnit totuşi cu o asistentă la etajul doi. Ca să scape de întrebări, a spus că este internată la secţia pediatre şi vizitează o prietenă. A urcat până unde se aflau bebeluşii, împreună cu celelalte mame care se duceau să îşi hrănească copiii. S-a dus se ţintă la pătuţul celor doi nou născuţi. Dintre gemenii născuţi prematuri, l-a ales pe cel mai mare. Ceea ce părea o răpire, a fost, de fapt, o tocmeală ca la piaţă, spun achetatorii. Mama bebeluşilor şi femeia care a luat copilul s-au înţeles din ianuarie ca bebeluşul să fie vândut pentru 5.000 de lei.

Măsuri după incident

Pericolul a fost uriaş pentru bebeluşul născut prematur. “Putea să fie în contact cu o persoană care era virusată, temperatura de care are nevoie un nou-născut”, a declarat Aurelia Ţaga, director medical SJU Bacău.

La audieri, anchetatorii au descoperit detalii şocante. Cu o zi înainte de naşterea bebeluşilor, mama a primit un avans de 3.000 de lei. Surse din anchetă spun că tânăra care a cumpărat nou născutul tocmai pierduse o sarcină şi avea nevoie de copil când ieşea la cerşit. Voia să îşi păcălească şi familia şi să spună că bebeluşul e al ei. Probleme cu legea avea şi mama copilului care a stat în spatele gratiilor pentru furt în Suedia. Femeia mai avea 3 copii acasă şi le-a spus medicilor că nu ştia că are gemeni până pe masa de operaţie. Şi spitalul face anchetă. Şeful secţiei susţine că a făcut mai multe referate în care a solicitat sportirea pazei.

“Am cerut de dimineaţă demisia de onoare a sefului serviciu managerementului de calitate care avea aceasta obligatie sa verif punctele nevralgice ale spitalului”, a declarat managerul SJU BACĂU- Marius Savin.

Ți-a plăcut articolul?

Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent

Bebeluș dispărut din maternitatea Bacău

Articol preluat de pe: Actualitate Ziare.com

EkoNews