EkoNews
XTB, companie de investiţii pe bursele internaţionale, anunţă că a înregistrat, în primul trimestru din 2025, venituri din operare de 138,7 milioane EUR (+7,8% faţă de anul precedent) şi a atras 194.300 de clienţi noi, se arată într-un comunicat al companiei, remis redacţiei.
Numărul clienţilor activi a crescut cu 76,5%, iar activele totale ale clienţilor au depăşit 7,2 miliarde EUR.
“Rezultatele din primul trimestru confirmă eficienţa strategiei de dezvoltare la nivel internaţional, inclusiv pe piaţa din România, unde observăm un interes pentru investiţiile personale – atât active, cât şi pasive. Numărul tot mai mare de clienţi care aleg XTB indică nu doar încrederea în platforma noastră, ci şi o maturizare a conduitei investitorilor, care devin mai atenţi la diversificare, accesibilitate şi instrumente educaţionale de calitate”, spune Irina Cristescu, General Manager XTB România.
Profitul net a fost de 46,3 milioane EUR (faţă de 70,1 milioane EUR, cifra de anul trecut), costurile de operare fiind, aşa cum s-a estimat, de 75,5 milioane EUR. Nivelul crescut al costurilor a rezultat, în mare parte, din cheltuielile mai mari ale campaniilor de marketing, din costurile ridicate privind salariile şi beneficiile în urma creşterii numărului de angajaţi. Tot aici pot fi menţionate şi costurile mai ridicate pentru comisioanele rezultate din sumele mai mari plătite furnizorilor de servicii de plată prin intermediul cărora clienţii îşi depun fondurile în conturi de tranzacţionare la XTB.
“Primul trimestru al anului 2025 a fost de succes pentru XTB în ceea ce priveşte extinderea bazei noastre de clienţi şi consolidarea brandului nostru global, fiind în linie cu obiectivele-cheie ale strategiei noastre de dezvoltare. Numărul tot mai mare de clienţi reprezintă baza pentru dezvoltarea noastră în următorii ani şi vom continua să acordăm prioritate acestei zone”, comentează Omar Arnaout, CEO al XTB.
În ce au investit cel mai mult clienţii XTB?
Veniturile XTB din primele luni ale anului 2025 arată că, pe clase de instrumente, CFD-urile bazate pe indici au acumulat cea mai mare pondere, de 52,3%. Această categorie a inclus în special indicele bursier german DAX (DE40), dar şi indicii americani US 100 şi US 500. A doua cea mai profitabilă clasă de active a fost reprezentată de CFD-urile bazate pe mărfuri, care au inclus cotaţiile preţurilor la gaze naturale, aur şi cafea, reprezentând 29,1% din veniturile totale (faţă de 48,7%, ponderea de anul trecut).
În acelaşi timp, CFD-urile bazate pe valute au reprezentat 13,5% din venituri (faţă de 23,2% în 2024). În cadrul acestei clase, cele mai profitabile instrumente au fost CFD-urile bazate pe perechea valutară EUR/USD şi pe criptomonede precum Ripple şi Bitcoin.
În primul trimestru al anului 2025, clienţii XTB au investit activ în acţiuni şi în produse tranzacţionate la bursă (ETP-uri sau exchange-traded funds), incluzând fondurile ETF. Tranzacţionarea cu aceste instrumente a crescut cu 121,3% faţă de anul precedent, ajungând la 4,1 miliarde USD.
Pe pieţele din UE aproape 80% din tranzacţiile efectuate de noii clienţi XTB au implicat acţiuni şi ETP-uri, împreună cu Planuri de Investiţii bazate pe aceste instrumente. Pe parcursul primului trimestru din 2025, clienţii din UE au executat un total de 11 milioane de tranzacţii pe aceste categorii.
În acelaşi timp, depozitele nete au urcat la 986,3 milioane EUR, o creştere de 123,6% faţă de anul precedent, deoarece clienţii au profitat de dobânda la fondurile neinvestite. La încheierea primului trimestru din 2025, activele clienţilor XTB au totalizat 7,2 miliarde EUR.
Din această sumă, aproximativ 3,7 miliarde EUR reprezentau valoarea nominală a instrumentelor deţinute de clienţi în conturile lor, incluzând acţiuni şi ETP-uri. Aproape 1,01 miliarde EUR reprezentau fondurile clienţilor, în timp ce aproximativ 2,5 miliarde EUR reprezentau valoarea nominală a instrumentelor CFD.
Record al numărului de clienţi noi
Tot în primele trei luni ale anului, XTB a avut un număr record de 194,300 de clienţi noi (+49,8% faţă de anul precedent), ceea ce este în linie cu obiectivul trimestrial de 150.000 – 210.000 de clienţi noi. În aceste condiţii, la sfârşitul lunii martie 2025, un total de 1,54 milioane de clienţi au utilizat platforma de investiţii XTB (disponibilă şi prin aplicaţie mobilă), comparativ cu 1,01 milioane, totalul de la sfârşitul T1 2024.
În plus, între 1 şi 28 aprilie 2025, alţi 56,4 mii de investitori noi s-au alăturat bazei de clienţi XTB. De asemenea, numărul de clienţi activi a crescut semnificativ, atingând un nivel record de 735,400, ceea ce înseamnă o creştere de 76,5% faţă de anul precedent.
Portofoliu ambiţios de produse şi extindere geografică
Pe parcursul anului 2025 XTB îşi propune să continue extinderea ofertei pentru persoanele fizice care doresc să-şi pună banii să lucreze – atât activ, cât şi pasiv.
Grupul XTB se pregăteşte, de asemenea, să introducă în portofoliul său şi tranzacţionarea criptomonedelor clasice, acest pas depinzând, însă, de o serie de factori externi, inclusiv de aprobările de reglementare necesare.
În egală măsură, Grupul se pregăteşte să lanseze operaţiuni în Indonezia şi în Brazilia, unde procesul de obţinere a licenţelor necesare este în curs. În schimb, în Chile, XTB a obţinut deja o licenţă de agent de valori mobiliare, care îi permite să ofere clienţilor acţiuni şi fonduri ETF. În Dubai, XTB a deschis un al doilea birou.
“Înţelegem că este important să oferim nu numai o gamă largă de produse, ci şi un proces eficient de integrare pentru clienţii noi şi un sprijin eficient atunci când au nevoie. Suntem echipaţi din punct de vedere tehnologic pentru a servi un număr din ce în ce mai mare de clienţi, inclusiv pe pieţe noi, promiţătoare, precum America Latină şi Indonezia”, mai punctează Omar Arnaout.
Articol preluat de pe: Economie: Bursa Piata Capital