EkoNews
Aproape jumătate din rulaj a fost asigurat de tranzacţiile cu acţiunile Hidroelectrica
Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au preponderent creşteri, în sesiunea de tranzacţionare de ieri, în contrast cu deprecierile pieţelor europene. Indicele BET, al celor mai lichide douăzeci de titluri ale bursei noastre, a urcat cu 0,31%, până la 16.622 de puncte, în vreme ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, s-a apreciat cu 0,71%, la 3.114 puncte.
Valoarea tranzacţiilor s-a ridicat la 171,2 milioane lei, aproape jumătate (46%) provenind din schimburile cu acţiuni Hidroelectrica (H2O).
Brokerii de la Prime Transaction au scris, în raportul lor zilnic: “Piaţa bursieră a recuperat o parte din scăderile de la începutul săptămânii, majoritatea indicilor locali având evoluţii pozitive, cea mai mare creştere fiind înregistrată de indicele BETAeRO, + 1,12% (…). Cele mai notabile aprecieri din cadrul indicelui BET au fost înregistrate de acţiunile Fondul Proprietatea (FP), 2,62% şi Premier Energy PLC (PE) 1,97%”.
În piaţa “regular”, topul valorii transferurilor a fost condus de acţiunile Hidroelectrica, ce au cumulat un rulaj de 79 milioane lei, titlurile producătorului şi furnizorului de energie electrică încheind ziua în stagnare, la preţul de 116,5 lei.
Pe poziţia a doua în topul rulajului s-au situat titlurile Banca Transilvania (TLV), ce au coborât cu 0,37%, la 26,84 lei, în condiţiile unor schimburi de 23,9 milioane lei.
Acţiunile Romgaz (SNG) s-au apreciat cu 0,52%, până la preţul de 5,8 lei, pe fondul unei valori a tranzacţiilor de 10,3 milioane lei.
Pe poziţia a patra a clasamentului lichidităţii s-au situat titlurile OMV Petrom (SNP), ce au cumulat un rulaj de 5,8 milioane lei, acţiunile SNP încheind ziua în creştere cu 1,28%, la preţul unitar de 0,71 lei.
În piaţa “deals” nu a avut loc niciun schimb.
Indicele BET-NG, al companiilor energetice şi de utilităţi, s-a apreciat cu 0,35%, până la 1.206 de puncte, în vreme ce indicele BET-FI, al fostelor SIF-uri plus Fondul Proprietatea, a avut un recul de 0,41%, la 58.959 de puncte.
• Topul celor mai mari creşteri
1.”Electroaparataj” (ELJ): +14,84%
2. “Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră” (EFO): +10,34%
3. “Sinteza Oradea” (STZ): +9,71%
4. “Condmag” (COMI): +8,33%
5. “Erste Group Bank” (EBS): +5,92%
• Topul celor mai mari scăderi
1. “Green Tech International” (GREEN): -14,93%
2. “Comelf” (CMF) : -14,89%
3. “Rompetrol Rafinare” (RRC): -5,61%
4. “Alumil” (ALU): -2,72%
5. “Arobs” (AROBS): -2,56%
Articol preluat de pe: Economie: Bursa Piata Capital