Gigantul japonez din domeniul electronicelor, Panasonic, a anunțat vineri că demarează un amplu plan de restructurare, proces care include închiderea unor activități neprofitabile și eliminarea a 10.000 de locuri de muncă la nivel mondial, scrie AFP.
Compania are 228.000 de angajați pe plan mondial și tăierile înseamnă 4% din efectivele totale.
Panasonic face aceste optimizări pentru a crește productivitatea și vor fi afectați 5.000 de angajați din Japonia și alți 5.000 în alte regiuni. Măsurile vor fi luate în timpul acestui an fiscal ce a început în aprilie 2025.
Cunoscut pentru echipamentele electronice, Panasonic a devenit un gigant global al electrocasnicelor în a doua jumătate a secolului XX și și-a extins recent activitatea către producția de baterii, fiind și furnizor pentru Tesla Motors.
Costurile acestor restructurări sunt estimate la 900 milioane dolari pentru anul fiscal curent.
Grupul spune că va „analiza în profunzime eficiența operațională” a fiecărei divizii și filiale, va „reevalua necesarul de personal și structuri organizatorice” și va încuraja renunțarea la activitățile neprofitabile, cele fără perspective de redresare și are în vedere și comasarea sau închiderea unor unități.
Sursa foto: Dreamstime.com
Articol preluat de pe: Hotnews Economie