Filmul despre Madonna, proiect eșuat. Se va face, însă, un serial. Actrița preferată să o interpreteze pe regina muzicii pop

Articol publicat 15 mai 2025

După Freddie Mercury, Whitney Houston şi Bob Dylan, publicul larg va putea descoperi cariera reginei muzicii pop pe ecran. Dar, spre deosebire de celelalte vedete, viaţa Madonnei va fi adaptată într-un serial, potrivit publicaţiei americane Deadline, citate de News.ro.

Pentru acest nou proiect, Madonna a făcut echipă cu cineastul Shawn Levy („Night at the Museum”, „Deadpool” şi „Wolverine”). Nu se ştie încă ce parte din lunga sa carieră va fi acoperită în mini-serie. Un lucru este sigur: proiectul nu va avea nimic de-a face cu filmul biografic planificat iniţial despre cântăreaţă.

Citește și: Surpriză pentru fani. Salma Hayek, îmbrăcată în Frida Kahlo, a urcat pe scenă alături de Madonna, în timpul concertului pe care artista l-a susținut în Mexic. VIDEO

Madonna. Getty Images

În 2020, Madonna a anunţat că intenţionează să îşi adapteze viaţa pe marele ecran. Coprodus de Universal Studios, proiectul a eşuat din cauza mai multor diferenţe de opinie. „Sunt singura care îmi poate spune povestea”, a scris furioasă cântăreaţa pe Instagram. Vedeta americană s-a implicat atunci scriindu-şi propriul scenariu împreună cu scenaristul Diablo Cody („Juno”, „Tully”). Însă fără niciun succes. Proiectul a fost pus în aşteptare în 2023, când diva a pornit în „Celebration Tour”.

Interpreta melodiei „La Isla Bonita” şi-a întrebat fanii pe Instagram dacă viaţa ei ar fi mai bine exploatată într-un serial. Potrivit zvonurilor, actriţa Julia Garner („Fantastic Four”, „Modern Love”), care trebuia iniţial să o interpreteze pe Madonna în filmul biografic, îşi va păstra rolul. Încă nu a fost anunţată nicio dată de difuzare.

Citește și: Transformarea lui Timothee Chalamet pentru rolul Bob Dylan. Cum l-a influențat prestația lui Austin Butler din „Elvis”

The 2019 Met Gala Celebrating Camp: Notes on Fashion - Arrivals
Julia Garner. The 2019 Met Gala Celebrating Camp: Notes on Fashion at Metropolitan Museum of Art on May. Getty Images

Articol preluat de pe: Film now

EkoNews