Un lider PSD vrea participarea partidului la discuțiile privind viitorul guvern. „Clasa politică să arate că a înțeles semnalul”

Partidul Social Democrat (PSD) trebuie să se comporte ca un partid matur, care se gândeşte la viitorul european al României şi să participe la consultările pe care viitorul preşedinte, Nicuşor Dan, le va convoca pentru constituirea noului guvern, susţine liderul organizaţiei judeţene a partidului, Constantin Rădulescu, citat de Agerpres.

În opinia lui Rădulescu, participarea PSD la guvernare ar trebui decisă de liderii partidului abia după consultările de la Cotroceni şi după consultarea tuturor organizaţiilor din ţară.

„Eu cred că dacă viitorul preşedinte al României a declarat că doreşte să stea de vorbă cu partidele proeuropene PSD, PNL, USR, UDMR, aceste partide trebuie să dea dovadă de responsabilitate şi consultările la care vor participa să fie până la urmă un semnal important pentru ceea ce înseamnă viitorul acestei ţări într-un context economic, într-un context european şi mondial deosebit. Eu cred că PSD trebuie să se comporte ca un partid responsabil, care se prezintă la consultări. Iar în urma acestor consultări, eu cred că toţi liderii PSD, toţi liderii organizaţiilor judeţene – cunoscându-i şi având mare încredere în colegii mei – îşi vor consulta organizaţiile şi se va decide dacă PSD va accepta să facă parte din viitoarea guvernare sau va lua alt drum”, a declarat luni Rădulescu.

Preşedintele PSD Vâlcea a menţionat că formaţiunea din care face parte traversează „o perioadă complicată” şi o schimbare a conducerii naţionale este necesară dacă se doreşte recâştigarea încrederii românilor.

„Cred că toată clasa politică trebuie să dea dovadă de maturitate, să arate că a înţeles semnalul electoratului şi cred că, dincolo de a ne lăsa demonizaţi, trebuie să ne uităm şi să înţelegem de ce au fost oamenii supăraţi pe PSD, pe PNL, pe partidele care, până la urmă, cu bune, cu rele, au făcut şi au traversat această perioadă alături de români”, a spus Rădulescu.

În ce privește eventualele schimbări la vârful PSD, liderul organizației din Vâlcea a afirmat că unii membri ai conducerii trebuie să facă pași în spate.

„Nimeni nu trebuie să plece acasă, dar unii trebuie să facă unul sau mulţi paşi în spate şi să-i sprijine pe cei care vor veni. Să pună umărul, dacă vor binele acestui partid, în a sprijini generaţia tânără de lideri, care trebuie să se ridice în PSD. Eu o voi sprijini cu toată energia mea şi cu toată experienţa celor 31 de ani de când sunt membru al acestui partid”, a spus Rădulescu, care este și președinte al CJ Vâlcea.

Liderii PSD se vor reuni marţi în cadrul Consiliului Politic Naţional, pentru a decide ce vor face pe viitor.

Articol preluat de pe: Politic Hotnews

EkoNews