Actorul Paul Mescal a reflectat asupra masculinității în cinematografie în cadrul conferinței de presă organizate la Festivalul Internațional de Film de la Cannes pentru „The History of Sound”, noul lungmetraj în care joacă și în care are un rol foarte diferit față de „Gladiatorul II”, apărut anul trecut, relatează revista Variety.
Mescal, alegerea surprinzătoare a regizorului Ridley Scott pentru a interpreta rolul principal în filmul său Gladiatorul de anul trecut, joacă în The History of Sound un muzician care călătorește prin New England în vara anului 1919 pentru a înregistra cântecele populare ale conaționalilor săi de la țară.
El joacă unul dintre cele două roluri principale, celălalt fiind interpretat de actorul britanic Josh O’Connor, într-o dramă gay regizată de Oliver Hermanus, cunoscut pentru filme ca Shirley Adams (2009), Beauty (2011), The Endless River (2015), Moffie (2019) și Living (2022).
„Este ceva mereu în schimbare”, a răspuns Mescal, după ce a fost întrebat la Cannes despre reprezentarea masculinității în filme. „Cred că poate în cinematografie ne îndepărtăm de personajele tradiționale masculine alfa, de lider”, a explicat actorul.
„Nu cred că filmul [The History of Sound] definește sau încearcă să redefinească masculinitatea, cred că este foarte subiectiv în privința relației dintre Lionel și David”, a continuat Mescal, referindu-se la numele personajelor interpretate de el și O’Connor.
Paul Mescal respinge comparațiile dintre noul său film și un alt lungmetraj cunoscut
Actorul a criticat, de asemenea, comparațiile dintre noul film și Brokeback Mountain, lungmetrajul cu o poveste gay care a obținut nu mai puțin de 8 nominalizări la gala din 2006 a Premiilor Oscar și a stârnit o controversă uriașă la Hollywood după ce nu a câștigat Oscarul pentru cel mai bun film.
Mescal a descris comparațiile dintre The History of Sound și Brokeback Mountain ca fiind „leneșe și frustrante”. Mai multe recenzii ale filmului The History of Sound, inclusiv cea publicată de cunoscuta revistă Variety, au făcut o paralelă între cele două producții.
„Personal, nu văd deloc asemănările cu Brokeback Mountain, în afară de faptul că am petrecut puțin timp într-un cort,” a spus el, stârnind râsete în sală. „[Brokeback] este un film frumos, dar tratează ideea de reprimare… Găsesc aceste comparații relativ leneșe și frustrante, însă, în mare parte, relația mea cu filmul pornește din faptul că e o celebrare a iubirii dintre acești bărbați și nu o reprimare a sexualității lor”.
Filmul „Gladiatorul II” poate fi văzut acum și în streaming
Întrebat dacă filmul i-a schimbat perspectiva asupra iubirii în propria viață, Mescal a povestit că avea 24 de ani când a citit pentru prima dată scenariul și crede că nu „ar fi putut interpreta rolul în același fel” atunci. Mescal avea 28 de ani când au început filmările.
The History of Sound a emoționat publicul la premiera sa de miercuri seară la Cannes, unde a fost răsplătit cu o ovație călduroasă de șase minute. Mescal s-a emoționat până la lacrimi în timpul aplauzelor, în timp ce O’Connor a fost nevoit să rateze premiera din cauza programului de filmare pentru viitorul film regizat de Steven Spielberg.
Alături de Mescal și O’Connor, în film mai joacă Chris Cooper, Molly Price, Raphael Sbarge, Hadley Robinson, Emma Canning, Briana Middleton și Gary Raymond.
The History of Sound nu are deocamdată o dată de lansare în cinematografe, însă aceasta va fi anunțată probabil în curând, având în vedere că drepturile pentru distribuirea sa au fost cumpărate deja de studioul Universal Pictures și platforma de streaming MUBI.
Gladiatorul II, filmul de anul trecut al lui Mescal, a intrat vinerea trecută în streaming pe o altă platformă, SkyShowtime.
Articol preluat de pe: Hotnews Life