Timp de patru decenii, Japonia a finanțat în liniște modul de viață american, în timp ce propria ei economie a stagnat. Dar acum a venit momentul socotelii. Și este una uriașă.
Japonia a menținut barca economică a Americii pe linia de plutire încă de la mijlocul anilor 1980. Nu din bunătate, nici din naivitate, explică Market Watch. Ci datorită unui acord informal atât de avantajos încât nimeni nu a vrut să comenteze sau să-l pună la îndoială.
Astăzi, acordul respectiv se destramă. Și asta pentru că Japonia se îneacă în datorii, sistemul său politic este paralizat și are nevoie de bani. Iar când cel mai mare creditor al tău se pregătește să se retragă, e timpul să-ți faci griji.
Forța tăcută care încetează să mai fie tăcută
Japonia deține obligațiuni americane în valoare de 1,1 trilioane de dolari. Este cel mai mare deținător străin de datorie americană – depășind China. Dar nu s-a plâns niciodată. Nu a amenințat, nu a șantajat. Doar a cumpărat. Și a păstrat tăcerea. Problema este că banii tăcuți, atunci când încetează să mai fie tăcuți, provoacă zdruncinături.
Astăzi, datoria publică a ajuns la 235% din PIB — e ca și cum ai datora de 2,3 ori salariul anual pe cardul de credit. Prim-ministrul Ishiba se menține la putere cu o rată de aprobare de 21%, după scandaluri și greșeli financiare.
Iar când creditorul tău este atât falimentar, cât și slab din punct de vedere politic, bancomatul Americii se pregătește să scrie „fonduri insuficiente”.
Cum s-a ales America cu „bancherul” nipon
După cel de-al Doilea Război Mondial, SUA au oferit protecție militară Japoniei în schimbul cooperării economice. Japonia s-a reconstruit cu dolarii acumulați și odată cu aceștia a reușit să decoleze economic: de la jucării metalice la mașini Toyota și produse de înaltă tehnologie.
În 1985 a venit al doilea act: Acordul Plaza. G5 a decis să „spargă” motorul exporturilor Japoniei prin consolidarea yenului. Japonia a semnat acordul, crezând că îl va controla. A eșuat.
Yenul crescuse cu 50% în doi ani. Dacă Japonia ar converti dolarii din surplusurile sale în yeni, problema s-ar agrava. Așa că a făcut ceva genial: a început să cumpere obligațiuni americane. Foarte mult.
SUA au continuat să se împrumute ieftin, Japonia a continuat să exporte nestingherit, iar toată lumea a închis ochii la faptul că acesta era un „joc al reciclării” bine stabilit. Nimeni nu voia să perturbe echilibrul magic.
De ce se termină petrecerea?
Astăzi, trei factori anulează acest acord:
- Tendințe demografice. Japonezii îmbătrâniți au nevoie de rezerve pentru pensii — nu pentru a finanța SUA. Investițiile în obligațiuni nu aduc mâncare pe masă.
- Datoria publică. 235% din PIB nu este doar o problemă – este o bombă. Japonia trebuie să majoreze ratele dobânzilor pentru a găsi cumpărători. Și apoi, cine vrea să dețină obligațiuni americane cu randament scăzut?
- Instabilitate politică. Prim-ministrul japonez este „mai slab decât un raft IKEA fără șuruburi”, comentează sarcastic Market Watch. Dacă guvernul se prăbușește, și piețele ar putea intra în panică.
Noul plan: De la datorii la investiții
În acest context, apare Masayoshi Son de la SoftBank – negociatorul japonez preferat al lui Donald Trump. El a propus ceva radical: în loc ca Japonia să dețină obligațiuni guvernamentale de 1 trilion de dolari, nu mai bine să le convertească în investiții directe în Statele Unite – în tehnologie, infrastructură, energie? Ca un fond comun de investiții SUA-Japonia.
Deci, în loc de obligațiuni cu randament zero, ar putea exista dividende. Profituri partajate. Locuri de muncă noi. Lichiditate în proiecte reale în loc de reciclare pasivă a datoriilor.
Problema? Dacă Japonia vinde obligațiuni în masă, ratele dobânzilor din SUA vor crește vertiginos. Secretarul Trezoreriei SUA va trebui să se echilibreze ca un jongler pe o sârmă întinsă, dar având legată de gât și o bombă.
Articol preluat de pe: Hotnews Economie
