Piețele financiare reacționează violent când văd guvernanți nehotărâți, avertizează un membru al boardului BNR. Scenariile de măsuri fiscale cu care lucrează Banca Națională

Discuția despre consolidarea fiscal-bugetară și reducerea deficitului bugetar este omniprezentă în societate, spune Cristian Popa, membru al boardului BNR, care avertizează că „există o urgență în abordarea acestei probleme spinoase”.

Reprezentantul Băncii Naționale a făcut aceste declarații vineri, la conferința „România în vâltoarea crizelor. Riscuri, oportunități și ancore pentru dezvoltarea sistemului financiar-bancar”.

El spune că a căutat pe Google Trends și a constatat că în ultimele 12 luni căutările pentru termenul „deficit” au ajuns la nivel maxim – 100 din 100 puncte: „Fenomenul ne preocupă și nu doar pe noi, economiștii, ci pare că acum preocupă toată societatea. Dar, ca reprezentant al Băncii Centrale, profit de ocazie ca să subliniez și aici că există o urgență în abordarea acestei probleme spinoase”.

Economistul afirmă că piețele financiare ne penalizează deja și că o vor face, probabil, cu o intensitate mult mai mare dacă România nu vine rapid cu un plan solid și credibil de reducere a deficitului bugetar. „Și trebuie să spunem că piețele financiare reacționează prompt, dar adesea violent, atunci când percep lipsa de viziune sau nehotărârea factorilor de decizie!”, a adăugat el.

Cristian Popa, BNR, Foto: Inquam Photos / George Călin

Mai important decât negocierile este să avem o viziune clară asupra viitorului nostru economic

Orice efect de consolidare fiscală durabilă trebuie să înceapă printr-o revizuire riguroasă a cheltuielor publice, explică economistul:

„Rămâne întrebarea dacă măsurile de reducere a cheltuielilor pot aduce sumele necesare, astfel că următoarea etapă logică, dar și morală din punctul meu de vedere, este îmbunătățirea colectării veniturilor. Abia ulterior, în măsura în care primele două măsuri nu sunt suficiente, cred că se poate discuta realist, echilibrat și asumat despre ajustări la nivelul taxării”.

În opinia reprezentantului BNR, orice altă ordine poate ridica probleme de moralitate în societate: „Și pare că ridică deja”.

Negocierile politice din jurul deficitului sunt firești și nu ar trebui să îngrijoreze, a adăugat Popa, însă mai important decât negocierile este să avem o viziune clară asupra viitorului nostru economic.

Ideea unei taxe pe tranzacții bancare, profund neinspirată

Alegerea măsurilor este o chestiune politică, iar BNR nu se implică în acest proces, mai spune economistul. El a comentat una din potențialele măsuri, cea de introducere a unei taxe pe tranzacții bancare, despre care a spus că e „o idee profund neinspirată”.

Experiența altor state europene demonstrează clar că o astfel de taxă generează mai degrabă efecte secundare nedorite decât venituri suplimentare, crede Popa, adăugând că rezultatul concret al unei asemenea taxe ar fi probabil creșterea economiei informale, distorsionarea comportamentului economic al populației și implicit afectarea stabilității financiare.

Banca Nationala a Romaniei - BNR, Foto: Hotnews
Banca Nationala a Romaniei – BNR, Foto: Hotnews

Într-o țară ca România, a adăugat el, în care oricum avem multe de realizat până spre mediile europene în ceea ce privește intermedierea financiară, o astfel de măsură ar fi total contraproductivă.

Scenariile cu care lucrează Banca Națională

„Trebuie să vedem cum va arăta această liberalizare a prețurilor la energie. Noi am inclus în prognoză o anumită creștere a facturilor la energie, care pare că e mult mai mare decât am inclus-o noi. Există și subiectul liberalizării prețului gazelor- acesta nu e inclus deloc și desigur rămâne întrebarea în ce va consta consolidarea fiscală”, spune economistul.

El a explicat că BNR are incluse în modelul cu care estimează inflația viitoare „anumite măsuri de consolidare fiscală, dar nu creștere de TVA”.

Modelul este o reflectare fidelă a complexității și volatilității mediului în care BNR operează: „E un mediu caracterizat de incertitudine ridicată, comportamentul economic se modifică fundamental, companiile devin reticente în luarea deciziilor de investiții, iar consumatorii devin prudenți în comportament, reducându-și cheltuielile, deși amânând planuri importante de achiziții și consum, iar când această prudență se propagă în toată economia, în tot sistemul economic, riscurile de stagnare se amplifică”.

O creștere a taxelor indirecte, a taxei pe valoare adăugată, cu siguranță se va vedea și la raft. De aceea, mai spune Popa, BNR a menționat într-un comunicat de presă de șase ori termenul incertitudine. „Pentru că știm că e nevoie de consolidare, dar nu știm maniera acestei consolidări”.

Economistul din BNR a mai spus că vin „provocări foarte mari” și din liberalizarea energiei, de la 1 iulie, dată de la care  s-ar putea să avem facturi sensibil mai mari, care se vor vedea în rata inflației.

Articol preluat de pe: Hotnews Economie

EkoNews