În prima sa ședință, Cabinetul PSD-PNL-USR-UDMR condus de Ilie Bolojan a aprobat un proiect de lege privind abilitarea de a emite ordonanțe pe timpul verii, în vacanța parlamentară. Proiectul a ajuns marți la Senat, fiind prima cameră sesizată.
Documentul conține o listă de legi pe care Guvernul Bolojan are în vedere să le modifice începând cu luna iulie, până în septembrie, când vor fi reluate lucările Parlamentului în cea de-a doua sesiune ordinară a anului 2025.
Vacanța parlamentară durează două luni, iulie și august, perioadă în care Guvernul poate emite ordonanțe simple, în următoarele domenii de activitate: finanțe și economie, dezvoltare, lucrări publice și administrație, agricultură, muncă și solidaritate socială, digitalizare, sănătate, transporturi și infrastructură, mediu, afaceri externe, activități consulare și investiții străine, investiții, proiecte europene și cultură.
Guvernul va avea posibilitatea să proroge și să modifice termene prevăzute în acte normative cu putere de lege.
Multe dintre ordonanțele simple vor viza zona de fiscalitate
Potrivit proiectului de lege care a ajuns la Senat, multe dintre legile avute în vedere de Guvernul Bolojan pentru modificare prin ordonanțe simple sunt din zona fiscalității.
Reamintim că în programul de guvernare sunt prevăzute mai multe măsuri fiscale, precumm creșterea impozitului pe dividende la 16%, taxarea suplimentară a jocurilor de noroc și pariurilor, eliminarea facilităților de TVA la tranzacțiile imobiliare, dar și creșteri de taxe și accize.
Modificarea Codului fiscal, pe lista Guvernului
Guvernul este obligat să adopte, până pe 15 octombrie, mai multe măsuri care vizează reducerea deficitului bugetar. Unele dintre aceste măsuri pot fi luate chiar începând din această vară. Potrivit proiectului aprobat de Guvern, sunt vizate modificări ale Codului fiscal și Codului de procedură fiscală.
În același timp sunt vizate și măsuri legate de guvernanța corporativă la companiile de stat.
Lista cu modificările din domeniul fiscal care ar putea fi făcute în această vară:
- Modificarea şi completarea Legii nr.431/2023 privind asiguarea unui nivel minim global de impozitare a grupurilor de întreprinderi multinaționale şi a grupurilor naţionale de mari dimensiuni;
- Modificarea şi completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;
- Modificarea şi completarea Legii nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare;
- Modificarea şi completarea Ordonanţei Guvemului nr.6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale, aprobată prin Legea nr.216/ completările ulterioare;
- Rectificarea bugetului de stat pe anul 2025;
- Rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe 2025
- Reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare;
- Modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvemului nr.115/2011 privind stabilirea cadrului instituţional şi autorizarea Guvemului, prin Ministerul Finanţelor Publice, de a scoate la licitaţie certificatele de emisii de gaze cu efect de seră atribuite României la nivelul Uniunii Euopene, cu modificările şi completările ulterioare;
- Modificarea şi completarea Ordonanţei de ugenţă a Guvemului nr.77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, aprobată cu modificări şi completări
prin Legea nr. 246/2010, cu modificările şi completările ulterioare; - Modificarea şi completarea unor acte nomative în domeniul guvernanţei corporative;
- Modificarea şi completarea Legii organizării şi fimcţionării statisticii oficiale în România nr. 226/2009, cu modificările şi completările ulterioare;
- Modificarea şi completarea Ordonanţei de ugenţă a Guvemului nr.140/2022 privind licenţa industrială unică, aprobată cu modificări prin Legea nr.98/2023, cu modificările şi completările ulterioare;
- Mmodificarea şi completarea Ordonanţei Guvemului nr. 41/1994 privind autorizarea plăţii cotizaţiilor la organizaţiile intemaţionale interguvemamentale la care România este parte, aprobată prin Legea nr.126/1994, cu modificările şi completările ulterioare.
Măsuri de reorganizare a instituțiilor publice
Pe lângă măsuri fiscale, Guvernul Bolojan are în vedere și modificări legate de reorganizarea și eficientizarea instituțiilor publice.
Pe listă sunt trecute „măsuri de eficientizare a activităţii în administraţia publică”. Mai sunt „măsuri de reorganizare a Agenţiei Române pentru Investiţii şi Comerţ Exterior”, dar și „măsuri de reorganizare a Institutului Cultural Român”.
De asemenea, sunt avute în vedere modificarea şi completarea unor acte nomative şi stabilirea unor măsuri privind implementarea programelor naţionale din domeniul lucrărilor publice.
Articol preluat de pe: Hotnews Economie