Miercuri, 25 Iunie 2025, ora 12:40
2056 citiri
Vasile Dîncu, în prezent europarlamentar PSD, ar putea prelua șefia Serviciului de Informații Externe (SIE). Funcția va reveni social-democraților, așa cum s-a stabilit la negocierile din coaliția de guvernare.
Fost ministru al Apărării, Vasile Dîncu, l-ar putea înlocui pe Gabriel Vlase la conducerea Serviciului de Informații Externe, conform unor surse din PSD, citate de B1TV.
Dîncu a ocupat funcția de ministru al Apărării, în guvernul condus de Nicolae Ciucă. A demisionat în 2022, în contextul războiului din Ucraina, după ce a afirmat că singura soluție pentru încheierea ostilităților ar fi negocierea păcii cu Rusia.
„Războiul va mai continua, singura şansă a păcii poate să fie negocierea cu Rusia. Sigur, e vorba de o negociere complexă. Ideal ar fi să se ajungă la o situaţie de negociere, chiar dacă s-ar ajunge la un conflict îngheţat, negocierea tot ar face mai mult bine decât ceea ce se întâmplă acum, distrugerea de vieţi omeneşti, de bunuri”, spunea atunci politicianul PSD.
Declarația i-a fost reproșată de președintele Klaus Iohannis, potrivit căruia, poziția ministrului nu reprezintă poziția oficială a României, a Uniunii Europene și a NATO. Mai mult, șeful statului de la acea vreme a declarat că prin astfel de declarații, ministrul Apărării „amplifică propaganda rusească și aduce prejudicii parteneriatelor României cu UE și NATO”.
Potrivit publicației Foaia Transilvană, Vasile Dîncu este unul dintre politicienii care ar mai fi cochetat cu lumea serviciilor secrete. Drept care, o nominalizare la SIE nu ar trebui să surprindă. În vârstă de 63 de ani, Vasile Dîncu este de profesie sociolog, dar a ocupat mai multe guvernamentale, de-a lungul vremii.
A intrat în politica mare pe vremea lui Adrian Năstase care l-a numit ministru al informațiilor publice. Practic, a fost propagandistul guvernului Năstase, controlând, conform atribuțiilor, informațiile de interes public difuzate la nivel central și care promova politica și programele guvernului.
Între 17 noiembrie 2015 și 4 ianuarie 2017 a fost ministru al administrației și dezvoltării regionale și vicepremier în guvernul Dacian Cioloș.
Ți-a plăcut articolul?
Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent
Articol preluat de pe: Actualitate Ziare.com