Sami, fiica lui Charlie Sheen, are probleme de sănătate după ce și-a pus implanturi mamare la doar 19 ani: „O să fiu operată”

Articol publicat 26 iunie 2025

Sami Sheen, fiica celebrilor actori Charlie Sheen și Denise Richards, a decis să renunțe la implanturile mamare, la aproape doi ani după ce a ales să își mărească bustul. Decizia nu a fost una ușoară, însă tânăra în vârstă de 21 de ani spune că sănătatea ei s-a deteriorat semnificativ în această perioadă.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„De aproape doi ani mă confrunt cu probleme de sănătate și simptome ciudate, iar acum, în sfârșit, am aflat cauza – implanturile de silicon”, a scris Sami pe Insta Story, peste o fotografie în care apare vizibil afectată.

Ea a adăugat: „Nu știu cum de nu am descoperit asta mai devreme, dar mă bucur că am aflat acum. Sper să le scot cât mai repede și să pot, în sfârșit, să mă simt bine din nou”.

Citește și: Ce sfat i-a dat Charlie Sheen fiicei lui la câteva săptămâni de când și-a făcut cont pe un site de adulți. Actorul o învinovățise pe fosta soție pentru decizia luată de tânără

Într-o altă postare, Sami a împărtășit o fotografie mai veche, în costum de baie, făcută înainte de operația de augmentare mamară: „Va fi greu să revin la această formă – nu doar fizic, ci și psihic”, a mai scris ea.

Sami Sheen, înainte de a-și face operație de mărire a sânilor / Instagram

„Nu-mi doresc deloc să fac această intervenție, dar știu că mă voi simți mult mai bine după. Așa că, până la urmă, merită”, a spus ea sincer.

Vedeta a precizat că a vorbit despre acest subiect și pe TikTok, dar a ales să îl abordeze și pe Instagram, în speranța că va ajuta alte femei aflate într-o situație similară: „Consideră asta semnul tău că trebuie să-ți pui sănătatea pe primul loc!”

Sami a enumerat apoi simptomele care i-au afectat viața în ultimii doi ani: oboseală cronică, sensibilitate la temperatură, căderea părului, acnee, dureri de cap, pierderi de memorie, confuzie mentală, vertij, dureri articulare și musculare, schimbări de dispoziție, ochi uscați, erupții pe piele, anxietate severă și reacții alergice „la aproape orice”.

Citește și: Cum se înțeleg acum Denise Richards și Charlie Sheen, după tevatura legată de fiica lor cea mare, Sami, care și-a făcut cont pe un site pentru adulți

Totuși, influencerița a ținut să precizeze că experiența ei nu este una universală: „Nu toată lumea care își pune implanturi ajunge să se îmbolnăvească. E, practic, o loterie. Eu cred că am avut ghinion. Dar sunt recunoscătoare că pot să le scot. Îmi pare rău pentru toate femeile care trec prin asta și nu au această opțiune. Boala asta nu e o glumă”.

Ironia sorții face ca, în noiembrie 2023, Sami să fi anunțat cu entuziasm pe Instagram că și-a făcut o operație estetică „pentru un bust nou”. Acum, însă, se pregătește să revină la „forma” naturală, punând sănătatea pe primul loc.

Sami și-a făcut cont pe un site de adulți la 18 ani

Dacă Charlie Sheen a criticat decizia luată de fiica lui de a-și face un cont pe o platformă pentru adulți, imediat după ce a împlinit 18 ani, și a spus că acest lucru nu s-a întâmplat sub acoperișul lui, Denise Richards a reacționat printr-un comentariu lăsat fiicei ei pe rețelele sociale.

“Sami, te voi susține mereu și voi fi lângă tine. Te iubesc”, a scris actrița în dreptul unei postări făcute de Sami pe Instagram.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

“Are 18 ani acum și locuiește cu mama ei. Asta nu s-a întâmplat sub acoperișul meu. Nu accept asta, dar din păcate nu am avut cum să previn, am rugat-o doar să nu-și sacrifice integritatea”, spunea, de cealaltă parte a baricadei, Charlie Sheen.

Întrebată ce părere are de faptul că tatăl ei nu o susține să aibă acest cont, Sami a declarat: “Chiar nu mă deranjează, e în regulă”, a spus ea, adăugând că între cei doi au fost niște probleme pe care nu și-a dorit să le detalieze.

Citește și: Ce sfat i-a dat Charlie Sheen fiicei lui la câteva săptămâni de când și-a făcut cont pe un site de adulți. Actorul o învinovățise pe fosta soție pentru decizia luată de tânără

Totodată, ea a mărturisit că s-a bucurat foarte tare atunci când a aflat că și mama ei și-a făcut cont pe același site: “Nu mă deranjează, evident. Sunt foarte fericită, se descurcă de minune”, a spus ea.

Charlie Sheen, actorul cunoscut pentru rolul interpretat în serialul “Doi bărbați și jumătate”, și Denise Richards au fost căsătoriți în perioada 2002-2006 și sunt părinții a două fete: Sami, în vârstă de 20 ani acum și Lola, de 19. Totodată, Denise a adoptat o fetiță pe nume Eloise, în vârstă de 13 ani.

Articol preluat de pe: Film now

EkoNews