Cum a reușit Scarlett Johansson să scape de eticheta de „sex-simbol” la Hollywood. „Eram distribuită doar pentru că eram atrăgătoare”

Articol publicat 01 iulie 2025

Scarlett Johansson a făcut tot posibilul în cariera sa pentru a scăpa de statutul de „sex-simbol al Hollywoodului”, iar astăzi actrița americană crede că a reușit în sfârșit să se debaraseze de această etichetă. 

Scarlett Johansson a dezvăluit cum a luptat ani de zile pentru a ieși din cutia „simbolurilor sexuale” de la Hollywood, spunând că au fost momente când producătorii o distribuiau doar pentru că avea sex-appeal.

Vedeta din „Văduva Neagră”, în vârstă de 40 de ani, a povestit că după ce a devenit faimoasă în „Lost in Translation”, i s-au oferit constant doar astfel de roluri.

„Eram distribuită doar pentru că eram atrăgătoare”, a mărturisit ea.  „Când eram mai tânără, multe dintre rolurile care mi-au fost oferite sau pentru care m-am prezentat la casting se învârteau în jurul frumuseții personajului meu sau al privirii masculine asupra femeii ori era o poveste centrată pe bărbați. Acum se întâmplă mai puțin asta, ceva s-a schimbat”, a declarat Johansson pentru The Sunday Times.

Scarlett a adăugat că este diferit pentru femeile tinere acum, deoarece mesajul este altul, în plus există modele de urmat mai vizibile și femei în poziții puternice. Schimbarea nu a fost doar în scenarii, ci în întreaga carieră a vedetei. 

Scarlett Johansson a refuzat să facă jocul cuiva in industrie

Dublu nominalizată la Oscar, ea a trecut de la interpretarea tipei sexy în comedii romantice precum He’s Just Not That Into You, la roluri mult mai puternice în Marriage Story, Under the Skin și o franciză Marvel care a ajutat-o ​​să devină actrița cu cele mai mari încasări din toate timpurile, grație rezultatelor de box office de miliarde de dolari.

Deși a fost cândva etichetată, Scarlett a refuzat să facă jocul cuiva in industrie. A spus nu rolurilor pe care le-a considerat „profund nesatisfăcătoare” și a așteptat altele care să-i permită să dovedească că e mai mult decât o simplă plăcere pentru ochi, chiar dacă simțea că ar putea deveni „irelevantă” în „orice moment”.

Recunoscând că a trebuit să aibă răbdare pentru a-și găsi drumul, ea a spus: „Am așteptat doar. A trebuit să mă obișnuiesc cu ideea că ar putea dura ceva timp. Ceea ce este greu când ești o actriță tânără”.

Iar tenacitatea ei a dat roade. Scarlett și-a făcut debutul regizoral anul acesta cu „Eleanor the Great”, o dramă inspirată de strămoșii ei evrei și de experiența lor după ce au fugit din Rusia și Polonia. Filmul, care a avut premiera la Cannes, a primit o recenzie excelentă de patru stele din partea The Times.

Johansson va putea fi văzută curând în „Jurassic World: Rebirth”, care va ajunge în cinematografe pe 2 iulie și promite să fie evenimentul blockbuster al verii.  Alături de Scarlett joacă și Jonathan Bailey, actorul din Wicked și Bridgerton.

Scarlett este acum mama a doi copii: Rose, în vârstă de 10 ani, cu fostul soț Romain Dauriac, și Cosmo, în vârstă de trei ani, cu vedeta Saturday Night Live, Colin Jost.

Articol preluat de pe: Film now

EkoNews