Schema de plafonare la energie electrică și gaze naturale încetează de la 1 iulie, ceea ce va face ca următoarele facturi la energie electrică să fie mai mari. Plafonarea a avut efecte pozitive în protejarea consumatorilor de prețurile ridicate, însă menținerea acesteia nu mai este sustenabilă, arat într-un studiu realizat de EPG, un think-tank independent specializat pe politici energetice, care a analizat impactul eliminării plafonării asupra consumatorilor și economiei.
Revenirea la piața concurențială va implica o creștere a prețurilor la energie, în unele cazuri, chiar o dublare a valorii actuale a facturilor, arată EPG.
Unele companii au transmis clienților notificări în acest sens, în vreme ce altele au fost mai puțin clare cu privire la noile prețuri.
Studiul EPG mai arată că eliminarea schemei de plafonare va genera efecte în lanț: inflația s-ar accelera, puterea de cumpărare a populației ar scădea, iar cererea din economie s-ar diminua.
Prețul la electricitate va crește cel mai mult
Aceste efecte negative s-ar manifesta într-un context economic deja foarte volatil, marcat de necesitatea reducerii urgente a deficitului bugetar, precizează EPG.
EPG estimează că:
- Energie electrică: în lipsa schemei de plafonare în baza noilor tarife de rețea, facturile consumatorilor casnici vor depăși valoarea de 1,15 RON/kWh – estimată pe baza prețului mediu ponderat al energiei active la nivelul anului 2024, mult peste prețurile reglementate actuale, în valoare de 0,68 RON/kWh și 0,80 RON/kW.
- Gaz natural: prețul pentru consumatorul casnic se va apropia de valoarea de 331 RON/MWh (0,33 RON/Kwh) după aplicarea tarifelor și taxării – estimată pe baza prețului mediu ponderat de tranzacționare al gazului natural pe piața angro la nivelul anului 2024. Valoarea este cu puțin peste plafonul actual de 310 RON/MW (0,31 RON/Kwh).
EPG: În unele cazuri, facturile la energie se vor dubla
La energie electrică este de așteptat ca tendința de creștere să se mențină pe termen scurt, reflectând decontarea ineficiențelor de piață create de mecanismul plafonării și întârzierile în plățile de compensare pentru furnizori.
Pentru o gospodărie cu un consum mediu lunar de 90 kWh/lună, creșterea facturii de energie electrică va fi de la 61,20 RON la aproximativ 93,60-137 RON, respectiv o creștere între 53-100%, dacă luăm în considerare variația de la 0,68 RON/kWh la 1,04-1,53 RON/kWh.
Într-un context al revenirii la piața liberalizată, prețul energiei electrice active ar reprezenta 44% din factura plătită de consumator, restul de 56% revenind tarifelor reglementate pentru serviciile de rețea și componentelor fiscale.
Creșterea prețurilor pentru consumatorii casnici este inevitabilă, fiind determinată atât de costul energiei active, cât și de majorarea tarifelor reglementate, aplicată la începutul acestui an. Având în vedere structura prețului energiei, se poate observa că energia activă reprezintă mai puțin de 50% din valoarea totală achitată de consumator. Diferența este generată de tarifele reglementate aferente serviciilor de rețea, precum și de componenta fiscală, precizează EPG.
EPG mai consideră că este necesară încurajarea tranzacționării energiei prin contracte bilaterale pentru obținerea unor prețuri mai competitive, prin diminuarea volumului de energie tranzacționat pe piața spot, caracterizată prin volatilitate ridicată.
Analiza EPG nu a inclus costurile potențiale ale furnizorilor cu dezechilibrele din piața de energie electrică, deși acest element are un impact în factura finală. De asemenea, costurile cu „profilarea” ofertei de furnizare la tiparul specific de consum al consumatorului final are un impact de preț. Cumulat, estimăm că aceste două componente pot adăuga aproximativ 15% la estimările de preț mediu, în funcție de zonă și de comportamentul specific de consum.
Articol preluat de pe: Hotnews Economie