Obezitatea infantilă a crescut până la niveluri alarmante, conform unui raport al oamenilor de știință de la Academia britanică de Științe Medicale și de la Academia Națională de Științe din Italia, care au lansat un apel la acțiune pentru combaterea stilurilor de viață nesănătoase în rândul copiilor, transmite miercuri agenția DPA, citată de Agerpres.
Conform acestor experți, traiectoriile copiilor în ceea ce privește alimentația sau activitatea fizică sunt fixate încă din primii ani de viață „și devine dificil să le schimbi după vârsta de 5 ani”.
Ei susțin că primele 1.000 de zile de viață, de la viața intrauterină și până în jurul vârstei de 2 ani, sunt de importanță „critică pentru dezvoltare și sănătate pe tot parcursul vieții”, și au lansat un apel la a acționa din timp pentru a preveni obezitatea copiilor.
Aceste acțiuni includ ajutarea femeilor să înceapă sarcini la o greutate sănătoasă; încurajarea alăptării la sân, care este corelată cu un risc redus de obezitate infantilă și evitarea „strategiilor de recuperare rapidă” în cazul copiilor care se nasc cu greutate mai mică.
„Obiectivul general trebuie să fie obținerea și menținerea unei traiectorii sănătoase de creștere care să evite acumulările în exces în primii ani de viață”, conform cercetătorilor italieni și britanici.
Obezitatea infantilă este o problemă majoră și în România
În Marea Britanie 1,3 milioane de copii sunt obezi și alți 2,3 milioane sunt supraponderali, conform autorilor acestui nou raport.
Datele Direcției de Sănătate Publică din România, publicate pe 12 martie cu prilejul Zilei Mondiale de Luptă Împotriva Obezității, arată că în țara noastră 32% dintre băieții și 28% dintre fetele din grupa de vârstă cuprinsă între 7 și 9 ani sunt supraponderali sau suferă de obezitate.
În România, cifrele sunt îngrijorătoare și la începutul adolescenței: 22% dintre băieţii şi 14% dintre fetele cu vârsta între 11 și 15 ani se confruntă, și ei, cu excesul de greutate: supraponderabilitate sau chiar obezitate.
Autorii noului raport redactat de cercetători din Marea Britanie și Italia evidențiază modul în care anumite intervenții „cum sunt dieta și activitatea fizică, în cazuri singulare”, funcționează rareori fără a lua în considerare și alți factori care pot contribui la obezitatea infantilă.
Raportul susține că prezentarea obezității ca pe un „defect de caracter” duce la stigmatizare ce poate fi contraproductivă și poate mări riscul unei diete și a unui stil de viață nesănătos, dar mesajele pozitive cu privire la menținerea unei greutăți corporale sănătoase ar putea avea efecte mai bune.
„O provocare urgentă” pentru sănătatea publică
„Obezitatea infantilă a devenit o provocare urgentă pentru sănătatea publică, afectează vieți în prezent și acumulează probleme pentru viitor”, notează oamenii de știință în noul raport.
Aceștia scot în evidență modul în care nivelurile obezității din zonele defavorizate generează un „cerc vicios” pentru că obezitatea este corelată cu oportunități reduse de a avea un loc de muncă, ceea ce devine la rândul său un factor de risc pentru a lua în greutate.
Noul raport a fost dat publicității în contextul în care guvernul britanic se pregătește să-și lanseze planul de sănătate pe 10 ani, care se concentrează pe prevenirea îmbolnăvirilor.
Conform noilor propuneri, magazinele alimentare pot fi obligate să fixeze ținte pentru creșterea vânzărilor de produse care nu duc la îngrășarea consumatorilor.
Cercetătorii fac apel la reglementarea industriei alimentare
Autorii noului raport susțin că reglementarea „robustă” a industriei alimentare este necesară mai degrabă decât bazarea pe acorduri voluntare, dovezile susținând politicile de taxare a produselor nesănătoase și subvenționarea produselor mai sănătoase.
„Primele 1.000 de zile, inclusiv perioada intrauterină, reprezintă o fereastră importantă pentru a îndrepta copiii pe o traiectorie sănătoasă în viață”, a declarat profesorul Susan Ozanne, coordonatoare a raportului.
„Odată ce se ajunge la obezitate, devine din ce în ce mai greu de inversat această stare. Aici nu este vorba despre puterea voinței fiecăruia sau despre rușinea socială – este despre crearea unei mediu pentru părinți, îngrijitori și copiii lor care să susțină o dezvoltare sănătoasă încă de la început”, a adăugat ea.
Articol preluat de pe: Sanatate Hotnews