Creșterile de taxe și impozite au trecut de Guvern. Pachetul cu măsuri fiscale urmează să meargă în Parlament. Calendarul și pașii rămași până la intrarea în vigoare

Pachetul de măsuri fiscale, care conține printre altele creșterea TVA de la 19 la 21%, va fi aprobat prin asumarea răspunderii guvernului în Parlament într-o ședință care va avea loc luni după-amiază, potrivit surselor HotNews. Sâmbătă și duminică, parlamentarii pot depunde amendamente la proiect, iar guvernul se va reuni într-o ședință luni pentru a decide dacă preia din amendamente și pentru a aproba forma finală.

După o întâlnire cu sindicatele și patronatele în urma căreia nu a fost modificată nicio prevedere din pachetul fiscal, miniștrii reuniți în ședință de Guvern au discutat forma proiectului de lege care va fi oferită Parlamentului.

„Avem pe ordinea de zi un proiect de lege foarte important, cel care reglementează pachetul de măsuri fiscal-bugetare în așa fel încât în această după-amiază, să declanșăm procedura de adoptare a acestui proiect prin asumarea răspunderii”, a spus Bolojan la începutul ședinței Executivului. 

Potrivit unor surse, premierul Ilie Bolojan va merge luni în fața senatorilor și deputaților pentru a-și asuma răspunderea pe primele măsuri propuse. Această grabă este justificată de faptul că marți, 8 iulie, va avea loc ședința EcoFin la Bruxelles, reuniunea miniștrilor de Finanțe din UE, unde Alexandru Nazare va prezenta pachetul. 

Procedura de adoptare a măsurilor

Asumarea răspunderii Guvernului este o procedură prevăzută de Constituție prin intermediul căreia Guvernul poate adopta un proiect de lege mai rapid, fără a fi dezbătut sau votat în Parlament. În termen de 3 zile de la asumarea răspunderii, opoziția poate depune moțiune de cenzură.

Dacă moțiunea de cenzură este adoptată, Guvernul este demis și proiectul sau programul este considerat respins.

Dacă moțiunea e respinsă, proiectul de lege se consideră a fi adoptat. Cu toate acestea, legea poate fi contestată la CCR, înainte de promulgare. De asemenea, președintele mai are dreptul de a cere reexaminarea legii.

„În cazul în care Preşedintele României cere reexaminarea legii adoptate potrivit alineatului (3), dezbaterea acesteia se va face în şedinţa comună a celor două Camere”, prevede Constituția.

După ce sunt consumați toți acești pași, legea este promulgată și intră în vigoare.

Opoziția, formată acum din AUR, POT și S.O.S România, a depus o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu în sesiunea parlamentară care s-a încheiat pe 1 iulie.  În mod normal, poate fi depusă o singură moțiune per sesiune. Există însă o excepție, momentul în care Guvernul își asumă răspunderea. 

„Dacă moţiunea de cenzură a fost respinsă, deputaţii şi senatorii care au semnat-o nu mai pot iniţia, în aceeaşi sesiune, o nouă moţiune de cenzură, cu excepţia cazului în care Guvernul îşi angajează răspunderea”, arată Constituția .

Măsurile fiscale, avizate negativ în CES

Printre măsurile care vor face parte din acest proiect se numără reașezarea TVA pe două praguri, cota generală la 21% și o cotă redusă de 11% (medicamente, alimente, HoReCa), creșterea impozitelor pe dividente de la 10% la 16%, creșterea accizelor la alcool, tutun, combustibil cu 10%, înghețarea majorării pensiilor și salariilor din sistemul public în 2026, pensionarii care iau pensie peste 3.000 de lei vor plăti contribuția la sănătate, taxă pe profiturile băncilor și suprataxării câștigurilor din jocuri de noroc.

Luarea acestor măsuri de austeritate a fost necesară pentru ca „finanțarea categoriilor de servicii publice destinate cetățenilor să se poată susține din fonduri publice”, spun autorii proiectului. Potrivit calculelor acestora, în acest an veniturile ar creste cu circa 9,5 miliarde de lei, iar cheltuielile ar scădea cu 1,2 miliarde.

Proiectul de lege a primit astăzi un aviz negativ din partea Consiliului Economic și Social (CES). Avizul este doar consultativ, așa că Guvernul poate în continuare să treacă proiectul. 

Potrivit avizului, „membrii CES spun că proiectul nu respectă principiile echității și progresivității în materie de politici publice, transferând presiunea fiscală către populația cu venituri mici și medii”.  Ei avertizează că măsurile propuse ar putea adânci inechitățile sociale. 

Cu privire la cota de TVA, avizul CES arată că majorarea va avea un impact inflaționist imediat asupra cheltuielilor curente ale gospodăriilor și va afecta accesul la bunuri esențiale, mai ales în cazul categoriilor sociale vulnerabile.

Membrii CES trag un semnal de alarmă și în legătură cu lipsa măsurilor tranzitorii de protecție, informare prealabilă, perioade de grație și a mecanismelor de sprijin. 

În plus, membrii Consiliului cer ca Guvernul, care s-a angajat să mențină o cotă redusă de TVA pentru HoReCa (11%), să includă și cafenelele și a preparatele de cafea în această categorie, „pentru a elimina confuziile administrative și a corecta tratamentele discriminatorii”. 

„În consecință, proiectul de lege, în forma actuală, nu este fundamentat pe o analiză solidă a impactului social agregat, nu conține măsuri de protecție compensatorie și nu respectă principiile constituționale privind echitatea fiscală și solidaritatea socială. Se impune demararea unei reforme fiscale echilibrate, care să conțină măsuri de protecția reală a cetățenilor vulnerabili. Fără astfel de corecturi, riscăm nu doar o degradare a condițiilor de trai, ci și o explozie de neîncredere instituțională și radicalizare socială, cu consecințe directe asupra democrației și stabilității în societate”, concluzionează CES.

Articol preluat de pe: Politic Hotnews

EkoNews