Dacă nimic nu se schimbă, costul rambursării datoriei SUA va ajunge la 10 trilioane de dolari pe an – asta dacă lumea continuă să împrumute America
Statele Unite se îneacă în datorii și toată lumea închide ochii. După „Big Beautiful Bill” a lui Donald Trump, care umflă și mai mult datoria deja inimaginabilă de 37 de trilioane de dolari, piețele încep să transpire, scrie publicația elenă Naftemporiki.
Dolarul scade, obligațiunile se vând în cantități exorbitante, randamentele cresc vertiginos – iar sistemul global tremură la ideea că se apropie poate momentul în care planeta nu va mai dori (sau nu va mai putea) să finanțeze trezoreria Washingtonului.
Dezbaterea privind sustenabilitatea datoriei SUA a revenit cu intensitate. Și de data aceasta nu pare a fi un scenariu teoretic.
Petrecere scumpă cu bani împrumutați
Proiectul de lege – pe care Trump însuși l-a numit „cel mai mare din istorie” – combină reduceri de cheltuieli cu reduceri de impozite și mai mari. Rezultatul este un deficit estimat să crească la 6% din PIB în acest an și probabil să rămână aproape de 7% în următorii 10 ani.
Fondatorul Bridgewater, Ray Dalio, avertizează: „Dacă nu este abordată imediat, situația va scăpa de sub control – costurile serviciilor publice vor ajunge la 10 trilioane de dolari pe an.”
Reacția piețelor
Dolarul a pierdut deja 10% față de lira sterlină și 15% față de euro de la începutul anului.
Deși Fed a redus ratele dobânzilor mai lent decât BCE și Banca Angliei, investitorii se retrag din obligațiunile americane, în special din cele pe termen lung.
Creșterea bruscă a „primei de termen” – rata dobânzii suplimentare de care investitorii au nevoie pentru a cumpăra titluri pe 20 și 30 de ani – dezvăluie îngrijorare cu privire la inflația pe termen lung, dar și cu privire la solvabilitatea generală a SUA. Curba randamentului semnalează o criză de încredere.
Tactici de modă veche
Toate agențiile majore de rating – Moody’s, Fitch și Standard & Poor’s – au retrogradat acum SUA, eliminând ratingul de credit maxim, cel mai înalt nivel, de tip triple-A. După cum subliniază analiștii, piețele încep să nu mai considere obligațiunile americane ca fiind un activ fără risc, ci ca fiind „excesiv expuse riscului politic”.
Pe măsură ce costurile împrumuturilor cresc, Washingtonul cochetează cu o tactică demodată: așa-numita „represiune financiară ”. Fed stimulează cererea de obligațiuni guvernamentale prin relaxarea restricțiilor bancare și prin consolidarea mecanismelor precum SRF, care oferă lichiditate ieftină.
În același timp, Congresul are în vedere modificarea instrumentelor de reglementare, cum ar fi indicatorul de îndatorare bancară (raportul SLR), care impune băncilor să dețină capital pentru cumpărarea de titluri de stat ale SUA – ceea ce descurajează achiziționarea acestora.
Toate aceste mici mișcări „tehnice” ar putea face parte dintr-o strategie mai sumbră, avertizează analiștii de la Market Watch.
Inegalitatea și cercul vicios
Deși pachetul lui Trump promite prosperitate prin reduceri de impozite, datele arată contrariul: familiile cu venituri de până la 51.000 de dolari pierd în medie 430 de dolari, în timp ce cele mai bogate gospodării câștigă peste 17.000 de dolari.
În același timp, reducerile la programele de sănătate și nutriție amenință peste 1 milion de locuri de muncă.
Dacă această politică continuă, cel mai sumbru scenariu – potrivit economiștilor – este cercul vicios: deficite mai mari → rate ale dobânzii mai mari → costuri de administrare a datoriilor mai mari → deficite noi.
Dacă ratele dobânzilor continuă să depășească creșterea economică, America va atinge un „punct de cotitură” cu mult înainte de 2044, așa cum avertizează CBO.
Cine deține datoria – și ce se întâmplă dacă o scăpă de ea?
Întrebarea nu este doar cât datorează America. Ci și cui datorează – și ce se întâmplă dacă cei care controlează mecanismul de finanțare al superputerii decid că nu mai este în interesul lor.
Astăzi, aproximativ 30% din datoria publică a SUA se află în mâini străine. Prima pe listă: Japonia, cu obligațiuni de peste 1 trilion de dolari.
Pe locul doi China este , cu aproximativ 770 de miliarde . Este urmată de Marea Britanie, țările UE și producătorii de petrol din Golf, care își folosesc surplusurile pentru a cumpăra active refugiu.
China, însă, și-a redus sistematic expunerea la datoria americană în ultimii ani – iar răbdarea piețelor cu deciziile unilaterale ale Washingtonului începe să se epuizeze.
Analiștii vorbesc deja despre clubul „dedolarizării”, membri de la Moscova la Riad și Beijing concepând sisteme de plată și acorduri comerciale fără dolar.
Dacă o masă critică a acestor jucători decide să înghețe piețele obligațiunilor Trezoreriei SUA sau să se dea masiv de ele, atunci scenariul devine de coșmar: cererea de obligațiuni americane se va prăbuși, randamentele vor crește vertiginos, iar Fed – indiferent de câtă lichiditate va pune la dispoziție – va avea dificultăți în a absorbi un astfel de șoc.
Ce se va întâmpla cu dolarul?
Mohamed El-Erian descrie astfel situația actuală : „Dolarul este supracumpărat, toată lumea știe asta, dar nu există multe alternative.”
Aurul, euro și lira sterlină s-au apreciat, dar dolarul este încă considerat răul mai mic.
Însă situația nu este destinată să rămână așa. După cum scria William F. Rickenbacker încă din 1968 în „Moartea dolarului”: moneda de rezervă nu este o mană cerească. Necesită responsabilitate – iar aceasta lipsește în prezent.
Articol preluat de pe: Hotnews Economie
