Vineri, 11 Iulie 2025, ora 23:13
1585 citiri
Un bărbat de 55 de ani a murit electrocutat, vineri seară, în timp ce făcea lucrări în cadrul unei societăți de distribuție a energiei electrice din județul Timiș.
”În data de 11 iulie 2025, în jurul orei 21:00, polițiștii orașului Buziaș au fost sesizați cu privire la faptul că, în localitatea Silagiu, județul Timiș, un angajat din cadrul unei societăți de distribuție a energiei electrice, s-ar fi electrocutat în timp ce ar fi efectuat lucrări de reparație la linia de electricitate avariată, fiind urcat pe un stâlp electric”, a transmis, vineri seară, 11 iulie, IPJ Timiș.
Sursa citată a precizat că polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, unde au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind identificat un bărbat de 55 de ani, decedat.
”În continuare, polițiștii efectuează cercetări, sub coordonarea procurorului, pentru stabilirea cu exactitate a tuturor circumstanțelor în care s-a produs nefericitul eveniment, în vederea dispunerii măsurilor legale care se impun”, a mai transmis sursa citată.
Ți-a plăcut articolul?
Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent
Articol preluat de pe: Actualitate Ziare.com