Cine este și ce experiență are femeia care va conduce Curtea de Conturi, funcție care revine PSD conform negocierilor din alianță. Numirea a fost aprobată de Parlament

Mirela Căugareanu este noua șefă a Curții de Conturi FOTO Facebook/Curtea de Conturi

Parlamentul a aprobat, în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din data de 14 iulie 2025, o hotărâre prin care Mirela Călugăreanu a fost desemnată să exercite atribuţiile funcţiei de preşedinte al Curţii de Conturi a României, ca urmare a vacantării acesteia.

Decizia a fost luată în temeiul prevederilor Constituţiei României, republicată, şi ale Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Cu o experienţă solidă în cadrul instituţiei, Mirela Călugăreanu a fost anterior consilier de conturi, contribuind activ la procesele de reformă şi consolidare instituţională, se arată într-un comunicat de presă al instituţiei.

„Mulţumesc Parlamentului României pentru încrederea acordată prin această numire. Preiau această funcţie cu responsabilitate, angajament şi deschidere, într-un moment important pentru Curtea de Conturi, o instituţie aflată într-un proces susţinut de reformă şi modernizare, ale cărei rezultate sunt deja recunoscute pe plan internaţional”, afirmă Mirela Călugăreanu, potrivit comunicatului citat.

Aceeaşi sursă menţionează că, împreună cu colegii săi, va continua să susţină consolidarea unei instituţii „transparente, eficiente şi orientate către nevoile societăţii”.

„Cred cu tărie în rolul auditului public ca instrument de încredere în serviciul cetăţeanului, iar comunicarea deschisă, cooperarea interinstituţională şi responsabilitatea faţă de interesul public vor rămâne direcţii esenţiale în activitatea noastră”, mai afirmă Mirela Călugăreanu, noua preşedintă a Curţii de Conturi a României.

Cine este Mirela Călugăreanu

Mirela Călugăreanu a deţinut, timp de mai mulţi ani, funcţia de preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) şi a fost membru în Consiliul de Administraţie al CEC Bank. Între 2001 şi 2017, când a devenit preşedinte ANAF, Călugăreanu a ocupat mai multe posturi de conducere în domeniul finanţelor publice, între care şi pe cel de director general adjunct colectare la Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.

A absolvit Facultatea de Management din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti, precum şi cursuri postuniversitare în Managementul Instituţiilor Publice, în cadrul aceleaşi instituţii de învăţământ. Are doctoratul în finanţe, obţinut în ianuarie 2018. A obţinut certificări de expert contabil, formator, consultant fiscal şi este autor şi coautor a peste 25 de articole publicate în reviste de specialitate pe domeniul fiscal. A participat, de asemenea, la numeroase sesiuni ştiinţifice şi conferinţe pe teme economice în ţară şi străinătate.

Parlamentarii au votat în favoarea exercitării de către Mirela Călugăreanu a „atribuţiilor funcţiei de preşedinte al Curţii de Conturi până la numirea unui nou preşedinte.”

Un nou preşedinte trebuie numit în perioada următoare de către PSD, după demisia lui Mihai Busuioc, care a devenit judecător CCR. Mihai Busuioc, propus de PSD şi susţinut de coaliţia guvernamentală, a fost votat de Senat pentru postul de judecător la CCR, el înlocuindu-l pe Marian Enache, care a deţinut şi funcţia de preşedinte al Curţii Constituţionale.

Potrivit declaraţiei de avere din iunie 2022, Mirela Călugăreanu are, împreună cu rude apropiate, trei terenuri intravilane şi un teren agricol, două case de locuit, o casă de vacanţă şi trei apartamente, un autoturism Land Rover din 2010, bijuterii din aur în valoare de 8.600 de euro, depozite în euro şi lei, în valoare de 8.600 de euro şi, respectiv, 21.000 de lei, un credit de 226.600 de lei, deschis în 2021 la CEC Bank, scadent în 2026, precum şi venituri de 129.792 lei obţinute ca preşedinte ANAF, 252.972 de lei ca preşedinte CA al CEC Bank, 96.887 de lei obţinuţi ca şef serviciu la Direcţia Generală de impozite şi taxe locale a Sectorului 1 Bucureşti şi sub 1.000 de lei ca profesor la ASE Bucureşti.

Ți-a plăcut articolul?

Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent

Articol preluat de pe: Actualitate Ziare.com

EkoNews