Lanțul de hoteluri de lux Banyan Group operează acum peste 90 de hoteluri la nivel mondial, inclusiv în țări precum Cuba și Arabia Saudită. Fondatorul său, omul de afaceri singaporez Kwon Ping Ho, spune că a parcurs un drum lung de când a deschis primul său resort în Phuket, în 1994, și explică într-un interviu acordat Business Insider că clienții lui arată foarte diferit față de cei pe care îi primea când a intrat în această afacere.
„Când vorbești despre oamenii din generația mea, pe vremea când călătoriile internaționale abia începeau, oamenii erau mulțumiți să meargă în excursii organizate. Mergeau la un hotel și mâncau în acel hotel”, afirmă Ho, în vârstă de 72 de ani.
„Dar tinerii de azi s-au plictisit de mult de ideea de călătorii internaționale. Au călătorit deja cu părinții lor”, spune el. „Astăzi, când călătoresc pe cont propriu, caută mult mai mult lucruri care sunt în afara traseelor bătute”, explică acesta.
Ho afirmă că turiștii de astăzi, mai experimentați, sunt complet diferiți de cei de altădată, care doar „bifau obiective turistice”.
„Ei sunt mult mai interesați de experiențe – nu doar să vadă ceva frumos, pentru că probabil au văzut deja acele lucruri, le-au făcut cu părinții. Acum caută experiențe mai profunde, care să le permită să interacționeze cu comunitățile locale”, susține omul de afaceri.
Turiștii cer tot mai mult „experiențe”, nu neapărat obiective de văzut
Ho nu este nicidecum primul care vorbește de această schimbare generațională. Trendul nu e unul nou, dar s-a accentuat puternic în ultimii ani, după ce cele mai populare destinații turistice din jurul lumii au fost luate cu asalt de vizitatori după ridicarea restricțiilor legate de pandemie.
„Nu vreau să văd Disney World. Vreau să fiu la masă în bucătăria cuiva și să beau vin dintr-un pahar de lapte”, afirma anul trecut August Jorfald, creatorul unei reclame „anti-turistice” pentru capitala norvegiană Oslo care s-a viralizat pe rețelele de socializare.
Un sondaj realizat anul trecut de compania de consultanță McKinsey – cu 5.000 de respondenți din China, Germania, Emiratele Arabe Unite, Marea Britanie și Statele Unite – a descoperit că 52% din membrii Generației Z chestionați au spus că sunt dispuși să cheltuiască mai mult pentru „experiențe de călătorie, comparativ cu doar 29% în rândul generației bunicilor lor.
„Ofertele turistice standardizate din trecut au devenit învechite” întrucât călătorii caută „experiențe creative, adaptate priorităților și poveștilor lor personale”, a scris McKinsey în raportul în care prezenta rezultatele sondajului.
„Cea mai mare schimbare” observată de patronul lanțului de hoteluri
În ceea ce-l privește pe Kwon Ping Ho, o altă schimbare pe care acesta a remarcat-o este legată de țările din care provin turiștii și destinațiile pe care le aleg.
„Când am început să lucrez în industria ospitalității, acum 30 de ani, turismul avea o singură direcție și o singură culoare”, afirmă acesta. „Erau în principal albi din Europa, care călătoreau într-o singură direcție – din vest spre est”, explică el.
„De-a lungul anilor, ceea ce eu numesc ‘turismul-curcubeu’ a apărut ca urmare a creșterii bunăstării în alte țări în curs de dezvoltare”, spune omul de afaceri.
El afirmă că acest fenomen a dus la un „turism multicolor, complex și palpitant, cu oameni din toată lumea care călătoresc către toate colțurile lumii”.
„Ai indieni, ai africani, ai arabi, ai chinezi, japonezi și așa mai departe – și, bineînțeles, ai tineri din regiune”, explică omul de afaceri. „Pentru mine, aceasta a fost cea mai mare schimbare”, subliniază el.
Articol preluat de pe: Hotnews Life