Premierul Ilie Bolojan și ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, urmează să anunțe luni, la ora 17:00, într-o conferință de presă comună, un pachet de măsuri pentru reforma sănătății.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat deja o serie de măsuri pe care intenționează să le ia în perioada următoare: spre exemplu, medicii care pleacă „la ora 11 -12” de la spitalul public pentru a lucra la privat pot rămâne fără contract de muncă în spitalul de stat.
Rogobete a anunțat, săptămâna trecută, într-o conferință de presă la Ministerul Sănătății, că se lucrează la indicatori de performanță, iar „modificarile legislative vor duce la desfacerea contractului de muncă”, în cazul medicilor care nu își respectă programul de lucru.
De asemenea, ministrul intenționează ca plata gărzilor pentru medici să se facă în funcție de dificultatea specialității medicale: „Nu poţi compara activitatea medicală pentru unghie încarnată versus o operaţie pe cord deschis”, spune ministrul.
În ceea ce îi privește pe medicii rezidenți care își desfășoară activitatea de rezidențiat în spitale private, aceștia nu vor mai fi plătiți de Ministerul Sănătății, așa cum se întâmplă în prezent, ci de spitalul privat. Modificarea va intra în vigoare de la 1 septembrie.
Alexandru Rogobete și-a anunțat, de asemenea, intenția să limiteze „practica internărilor nejustificate pentru investigații simple, care ar putea fi realizate în ambulatoriu”.
Alexandru Rogobete își propune, de asemenea, să calculeze performanța spitalelor spitalului prin numărul de pacienţi pe care îi transferă nejustificat. „Altfel spus, putem calcula performanţa spitalului în funcţie de retenţia pacienţilor care se prezintă în acea unitate sanitară.”
Articol preluat de pe: Sanatate Hotnews