Spitalele, la control! Ce l-a deranjat pe ministrul Sănătății. A primit peste 200 de mesaje

Vineri, 25 Iulie 2025, ora 23:36

2564 citiri

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete Foto: Facebook/Alexandru Rogobete

Alexandru Rogobete, ministrul Sănătăţii, a anunţat vineri, 25 iulie, că, începând de săptămâna viitoare, va face controale în spitale pentru a verifica mâncarea care se serveşte pacienţilor. A primit peste 200 de mesaje pe această temă şi anunţă că, în unele locuri, se vede „cât dispreţ există faţă de oameni”.

„Respectul în spitale nu e o opţiune. E o obligaţie. Cine nu înţelege asta, pleacă! Am fost recent într-un spital public din România, unde am văzut ce înseamnă respectul faţă de pacient. Am văzut mâncare gătită corect, curăţenie, atitudine demnă, performanţă medicală. Şi da – am văzut somon cu broccoli în farfuriile pacienţilor. Am spus atunci că SE POATE. Iar echipa de acolo a demonstrat zi de zi că nu a fost o întâmplare: postează public, zilnic, fotografii cu meniurile, pentru toată lumea. Asta înseamnă transparenţă şi asumare”, a scris, vineri seară, pe Facebook, ministrul Sănătăţii.

Rogobete combate vocile care au susţinut că vizita a fost aranjată şi că meniul a fost schimbat.

„Între timp, am primit peste 200 de sesizări prin formularul online lansat de Ministerul Sănătăţii, cu imagini trimise de pacienţi. Unele arată impecabil – dovadă că există spitale care funcţionează aşa cum trebuie. Altele, din păcate, arată exact cât dispreţ există, în unele locuri, faţă de oameni”, a mai transmis ministrul Sănătăţii.

Acesta va face verificări în spitale pe tema meniurilor.

„De săptămâna viitoare, încep vizitele fără anunţ prealabil. Merg direct acolo unde pacienţii ne-au transmis sesizări. Voi arăta public ce se întâmplă în fiecare loc – atât de bine, cât şi de rău.

Respectul porneşte de la lucrurile de bază şi de umanitate: mâncare, curăţenie, comportament. Nu e filozofie. E bun-simţ. Cine nu e capabil să-l aplice, nu are ce căuta într-o funcţie de conducere într-un spital public”, a mai transmis Alexandru Rogobete.

Acesta apreciază că „sistemul public de sănătate este baza sistemului şi rolul nostru este să oferim pacienţilor tratamente adecvate, tratamente inovative – acolo unde nu există alternativă terapeutică, tehnologii performante şi, foarte important, respect”.

Ți-a plăcut articolul?

Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent

Articol preluat de pe: Actualitate Ziare.com

EkoNews