Fanii genului heavy metal vor putea să-i aducă un ultim omagiu lui Ozzy Osbourne, trupul său fiind adus înapoi în orașul său natal Birmingham pentru o procesiune ce va avea loc miercuri, transmite agenția DPA, citată de Agerpres.
Dricul solistului trupei Black Sabbath va traversa Birmingham-ul, călătorind alături de familia sa pe Broad Street începând cu ora locală 13:00 (12:00 GMT), a anunțat consiliul local.
Cortegiul, însoțit de muzicienii locali Bostin Brass Band, se va opri la podul și banca Black Sabbath, unde mii de fani s-au adunat de când solistul considerat „nașul” genului heavy metal a murit săptămâna trecută, la vârsta de 76 de ani, pentru a lăsa flori și omagii.
Se așteaptă ca evenimentul să atragă mulțimi uriașe, fanii adunându-se pentru a-și lua rămas bun de la pionierul heavy metalului, oferind familiei sale oportunitatea de a vedea amintirile și omagiile lăsate de cei care l-au iubit.
Ozzy Osbourne va fi înmormântat în cadrul unei ceremonii private
Primarul orașului Birmingham, Zafar Iqbal, a declarat că orașul în care Osbourne a crescut îi va oferi „adio-ul pe care îl merită”.
„Ozzy a fost mai mult decât o legendă a muzicii – a fost un fiu al Birmingham-ului. După ce a primit recent medalia Freedom of the City și în urma celebrei sale apariții la concertul ‘Back to the Beginning‘ de pe Villa Park, de la începutul acestei luni, a fost important pentru oraș să-i aducă un omagiu potrivit și demn înaintea unei înmormântări private în familie”, a transmis edilul.
„Știm cât de mult va însemna acest moment pentru fanii săi. Suntem mândri să-l găzduim aici, alături de familia sa iubitoare, în locul unde a început totul și suntem recunoscători că s-au oferit cu generozitate să plătească pentru a permite ca acest lucru să se întâmple și să sprijine orașul să-i ofere un rămas bun pe care îl merită”, a mai declarat acesta.
Consiliul local a anunțat că a lucrat „în ritm rapid” pentru a coordona un eveniment public care să se desfășoare într-o atmosferă sigură și plină de respect, în coordonare cu familia Osbourne, înaintea unei înmormântări private.
Broad Street va fi închisă traficului de la ora 7 dimineața, iar autobuzele și tramvaiele vor fi deviate.
Articol preluat de pe: Hotnews Life